Tranzactiile speculative, care au dominat sedinta de ieri, au coborat cotatiile actiunilor listate la Bursa. Indicele intregii piete, BET-C a pierdut 2,2%, in timp ce indicatorul SIF-urilor, BET-FI, a fost in cadere cu 2,3%. Toate companiile vedeta, incluse in indicele BET, au pierdut 2,4% din cotatii, scadere cauzata, in special, de titlurile Rompetrol Rafinare (RRC).
Actiunile RRC au inchis sesiunea la 0,0944 lei, un pret cu 6,5% mai mic fata de cel din sedinta precedenta. Brokerii au fost surprinsi de aceste scaderi semnificative. Erau de asteptat corectii negative, dupa cresterile inregistrate saptamana trecuta, insa nu atat de mari. Transferurile speculative, dominante in piata, se reflecta in evolutia acesteia, afirma Florin Catinas, broker la societatea WBS Romania.

A fost o scadere neasteptata pe titlurile RRC si chiar pe cele ale SNP, tranzactiile efectuandu-se pe volume mari, a adaugat brokerul.

Nici un agent de intermedieri nu-si explica caderea abrupta a actiunilor Rompetrol. Unii dintre acestia pun deprecierea cotatiei acestor titluri pe seama zvonurilor din piata privind o noua audiere a presedintelui companiei petroliere, Dinu Patriciu. In cazul RRC, au fost transferate 29,8 milioane de actiuni, cu un rulaj de 2,9 milioane de lei, iar in cel al SNP, schimburile au implicat 2,5 milioane de titluri, la valoarea totala de 1,1 milioane lei. Pretul unei actiuni SNP a ajuns la 0,4610 lei/actiune, cu 2,1% mai mic fata de cel din sesiunea bursiera anterioara. Rompetrol are un PER (raportul intre pretul unei actiuni si profitul pe actiune) de 6,1, asadar o perspectiva pozitiva de evolutie, precizeaza Catinas.

SIF-urile nu fac exceptie de la regula. Cu alte cuvinte si pe aceste actiuni s-au efectuat tranzactii intre speculatori.

Este surprinzator cum societatile financiare scad, de regula, cam cu acelasi procent cu care cresc, remarca brokerul de la WBS Romania. El precizeaza ca scaderea pretului actiunilor societatilor financiare era previzibila.

SIF 2 Moldova a fost cea mai tranzactionata societate financiara, cu un volum de 1,5 milioane de actiuni transferate si cu un rulaj de 2,1 milioane lei. Un titlu a coborat cu 2%, pana la 1,4100 lei. Un pachet de 140.000 de actiuni SIF 2 au fost tranzactionate printr-un transfer special, la pretul de 1,4300 lei/actiune.

Actiunile SIF 1 Banat-Crisana si SIF 4 Muntenia au pierdut fiecare cate 2,6%, inchizand la 1,4900 lei/actiune, respectiv 1,1000 lei/actiune.


Brokerii cred ca pe termen mediu trendul se mentine, deocamdata, ascendent


Cotatia SIF 5 Oltenia a scazut cu 1,7%, un titlu valorand, la finalul sesiunii, 1,6700 lei/actiune. Din cele 696.500 de actiuni SIF 5 tranzactionate, 175.000 de titluri au fost transferate printr-o tranzactie speciala, la pretul de 1,6700 lei/actiune.

In lipsa Bancii Transilvania, suspendata de la tranzactionare pentru majorare de capital, titlurile BRD au pierdut 2,5%, pretul unei actiuni atingand 11,6000 lei. S-au facut schimburi cu 91.000 de titluri, cu un rulaj de un milion de lei.

Valoarea totala a tranzactiilor a fost si ea in scadere, fiind de 13,3 milioane de lei, echivalentul a 3,7 milioane de euro.

Prognozele brokerilor pentru zilele urmatoare nu sunt tocmai optimiste. Scaderile vor continua, probabil nu la fel de brusc cum au fost ieri, dar principalele actiuni vor mai suferi corectii pe termen scurt, afirma Daniel Tomescu, broker la Swiss Capital.

Pe termen mediu insa, trendul este inca ascendent. Daca scaderile din perioada urmatoare vor fi de amploare mare, acest trend se va inversa si vom asista, probabil, la o perioada de aproximativ una-doua luni de stagnari sau scaderi. Este posibil ca aceasta evolutie sa inceteze doar in apropierea comunicarii rezultatelor financiare la 9 luni, a mai spus brokerul.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri