Grupul israelian de asigurari Clal vrea sa vanda subsidiara din Romania, tranzactia urmand sa fie incheiata cel mai probabil in al doilea trimestru din acest an, a declarat directorul general al Clal Romania, Valentin Tuca.
"In prezent se poarta discutii cu un fond de investitii pentru vanzarea subsidiarei din Romania", a explicat Tuca, citat de NewsIn.

El a motivat decizia companiei-mama prin nevoia de a-si optimiza resursele in actualul context economic. "Tranzactia se doreste a fi incheiata in al doilea trimestru din acest an", a spus Tuca.

Directorul general al Clal Romania a aratat ca afacerea din Romania este o investitie de la zero (greenfield), care necesita constant aport de capital din partea companiei mama, iar in situatia actuala de criza "nu exista niste parametri clari in ce priveste reintoarcerea acestor investitii".

Clal Romania si-a inceput activitatea pe piata de asigurari din Romania in decembrie 2006. In 2008, firma a afisat afaceri de circa 2 milioane euro si a ajuns la aproximativ 1.500 de clienti. Pentru acest an, compania estimase afaceri de cel putin 4 milioane euro si 4.000 - 5.000 de clienti.

Clal Romania este controlata de C.I.E. Holdings BV, Olanda, cu 99,95% din capitalul social, alti actionari avand o participatie de 0,05%. Clal Insurance Enterprise Holdings Ltd din Israel este actionarul majoritar indirect, detinand 100% din capitalul C.I.E. Holdings BV.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri