Unul din adversarii declarati ai acestei masuri este Camera de Comert Imobiliar. „Daca ne consideram o tara necivilizata, aplicam un sistem coercitiv in acest domeniu. Insa daca ne consideram civilizati trebuie sa convingem populatia ca, in masura in care au posibilitati materiale, este bine sa incheie polite de asigurare benevol. Practic, este o problema de comunicare. Companiile de asigurari nu au activitate in mediul rural, care a fost cel mai afectat. Ele si-au luat drept public-tinta populatia urbana, care dispune oricum de mult mai multi bani, si se multumesc cu profiturile pe care le realizeaza. In plus, chiar daca au mai incercat sa incheie polite si in mediul rural, agentii de asigurari nu au limbajul potrivit pentru a convinge lumea“, ne-a declarat Emil Giurgiu, presedintele CCI.

Grupuri de interese

Trebuie sa precizam ca suma maxima ce ar putea fi asigurata, potrivit guvernului, ar fi de 15.000 de euro pentru locuinta in sine si bunurile detinute. In acest caz, prima de asigurare este de aproximativ 200 de euro, bani multi pentru majoritatea romanilor.
„In ultimul timp, mai multe grupuri de business din zona asigurarilor incearca sa forteze introducerea asigurarii obligatorii pentru proprietatile private. In situatia in care ar fi desemnate sa coordoneze sistemul, ar mai avea o sursa sigura de venit, pentru care nici nu ar trebui sa se zbata prea mult. N-ar mai trebui sa-si convinga clientii sa incheie polite pentru ca acestia ar fi obligati de stat“, mai spune Emil Giurgiu.

Cine sunt adevaratii beneficiari?

Potrivit statisticilor, doar 15% din casele si bunurile romanilor sunt asigurate, in conditiile in care 85% din locuinte sunt proprietate personala. In Occident, raportul este aproape invers. Doar 45-65% sunt proprietari, restul stau cu chirie. Dar cei mai multi isi asigura locuintele. Emil Giurgiu a prezentat si un exemplu care ilustreaza faptul ca obligativitatea asigurarilor este uneori aberanta: „Sa presupunem ca Ionescu are un teren intr-o zona de risc si decide, in ciuda recomandarilor arhitectilor urbanisti, sa construiasca o vila P+3. Obtine autorizatiile necesare (exista numeroase exemple), iar vila este luata de ape. Suma asigurata este de 500.000 de euro. Un alt cetatean care sta intr-un bloc construit inainte de ’89 este obligat, la randul lui, sa plateasca asigurare pentru locuinta si bunuri, desi riscurile sunt mult mai mici. In conditiile in care cetateanului Ionescu ii este casa luata de ape, compania de asigurari trebuie sa foloseasca contributiile a 5.000 de asigurati de la bloc pentru a plati astfel neglijenta lui Ionescu. Iar daca societatea de asigurari refuza sa plateasca, in mod justificat, care este ratiunea obligativitatii?“, se intreaba presedintele Camerei de Comert Imobiliar.

Nu exista Garantii

Citeste si:

Una peste alta, mai exista o intrebare. Daca autoritatile vor impune totusi asigurarea obligatorie, cine garanteaza ca sumele care s-ar strange astfel, de peste 1,5 miliarde de euro, potrivit estimarilor facute de specialisti, nu vor fi folosite in alte scopuri decat destinatia lor?

Varianta oficiala

Autoritatile considera ca politele nu vor fi foarte scumpe. La casele din zonele rurale, rata anuala este estimata, in medie, la 20-25 euro. In plus, spun guvernantii, in cazul persoanelor cu venituri mici, primele de asigurare vor fi subventionate, iar cei care refuza sa plateasca nu vor fi amendati. Mai rau, ei nu vor putea sa-si vanda locuinta. Guvernul da asigurari ca nu orice firma din domeniu va avea voie sa intre in „sistem“. Va fi ceva de genul RCA-ului. Acum, dintre cele 43 de societati de asigurari existente pe piata, doar 13 pot incheia asigurarile auto obligatorii.

Turcia, caz singular

La ora actuala, singura tara care are un sistem de asigurare obligatorie a locuintelor este Turcia. In Romania a existat, pana la inceputul anilor ’90, Administratia Asigurarilor de Stat - ADAS. Ministerul Finantelor gestiona activitatea ADAS si aproba regulamentele de functionare si conditiile generale si speciale de asigurare, inclusiv tarifele de prime si sumele pentru asigurarile facultative. Potrivit acelui sistem de asigurari, erau platite daune si pentru bunurile care apartineau persoanelor fizice, asigurari de calatorie pentru cazurile de accidente, asigurari de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule. Daca o cladire aflata in proprietatea unei persoane care nu platise polita obligatorie suferea o paguba, persoana in cauza era despagubita. Era insa atentionata sa-si achite „obligatiile“.