Leul a recuperat terenul pierdut in prima parte a zilei de ieri, asa ca la finalul sedintei valutare locale moneda nationala era cotata la 4,1650 lei/euro si avea o tendinta de apreciere, monedele din regiune evoluand usor diferit in lipsa jucatorilor de pe piata londoneza si cele din SUA.
Leul s-a depreciat in prima parte a zilei de la 4,1650 la 4,1785 lei/euro, dupa care a revenit la cotatiile din deschidere, iar la 16:40, bancile cumparau un euro cu 4,1650 lei si il vindeau cu 4,1760 lei.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat un curs de referinta de 4,1725 lei/euro, cu 0,09% mai scazut decat cel de vineri, de 4,1762 lei/euro.

In regiune, forintul a pierdut teren de la 278,65 la 281,65 unitati/euro si s-a stabilizat apoi la 280 forinti/euro, in timp ce zlotul polonez s-a ieftinit de la 4,3830 la 4,4240 zloti/euro, dupa care s-a stabilizat in apropiere de 4,4065 zloti/euro.

Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat luni de BNR marcheaza o apreciere cu aproape un ban (0,30%) a monedei nationale, pana la 2,9849 lei/dolar, de la nivelul de vineri, de 2,9938 lei/dolar. Cursul leu/dolar nu a mai atins un nivel atat de cazut din 5 ianuarie.

Pe pietele internationale, cursul monedei americane a oscilat intre 1,3959 si 1,4334 dolari/euro, in conditiile in care piata londoneza si cele din SUA sunt inchise, iar la 16:40, ora Romaniei, euro era cotat la 1,3988 dolari.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,48% pe an, in crestere semnificativa fata de cel din sedinta anterioara, de 5,94% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a urcat la 9,98% pe an, de la nivelul de vineri, de 6,44% pe an.

Pe piata monetara, dobanzile pentru o zi de tip overnight au crescut in apropierea dobanzii de politica monetara, de 9,50% pe an, ajungand la 9,40 - 9,90% pe an, dupa ce a inceput o noua perioada de constituire a rezervelor minime obligatorii.

BNR a injectat in piata bancilor 5 miliarde lei (1,2 miliarde euro) printr-o operatiune de tip repo cu 13 participanti, la o dobanda de 9,50% pe an, cu scadenta la o luna.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri