Perspectiva scaderii preturilor actiunilor listate la Bursa, ceea ce brokerii numesc corectii negative, este ceva mai indepartata decat au crezut analistii, astfel ca, si in sedinta de ieri, cotatiile au fost in urcare. „Cu exceptia BRD, principalele titluri nu au inregistrat cresteri deosebite, insa acestea au fost generalizate“, declara Alin Brendea, director de operatiuni la societatea de brokeraj Prime Transaction. El considera ca „nu sunt semne ca piata s-a plafonat si ca sunt sanse ca si in urmatoarele sedinte sa asistam al cresteri ale preturilor actiunilor“. Toti indicii bursieri au urcat, ieri, cu peste 1%, cel mai mult apreciindu-se indicatorul titlurilor vedeta, BET, cu 1,4%. Valoarea totala a tranzactiilor bursiere s-a dublat fata de cea obtinuta in sedinta precedenta, fiind de 41,7 milioane lei, echivalentul a 12 milioane euro, valoare atinsa pe fondul cresterii volumelor de tranzactionare.

Cele mai cautate actiuni au fost, din nou, cele petroliere si bancare, insa nici societatile financiare nu au fost ocolite. Petrom a avut, ieri, o zvacnire, pozitionandu-se in varful celor mai transferate actiuni. Revenirea SNP se datoreaza, potrivit unor brokeri, fondurilor straine interesate de aceasta actiune. Schimburile au inclus 17,6 milioane actiuni, cu un rulaj de 8,4 milioane lei, valoare aproximativ asemanatoare cu cea obtinuta in urma tranzactiilor cu actiunile SIF. Pretul unui titlu a atins 0,4780 lei/actiune, cu 1% mai mult fata de sesiunea anterioara. Cea mai lichida actiune a fost Rompetrol. Volumul tranzactionat a insumat 55,3 milioane titluri, la valoarea totala de 6,3 milioane lei. Actiunile au ramas insa la pretul din sedinta precedenta, de 0,1150 lei/actiune. Alin Brendea afirma ca RRC este un titlu interesant, fiind de cinci ori mai ieftin decat SNP, in raport cu datele financiare ale companiei. Si in acest caz, unii brokeri spun ca investitorii nu sunt doar romani, ci si straini.

BRD a urcat cu inca 2,3%, atingand, astfel, pragul de 13,0000 lei/actiune. S-au transferat 430.000 de tilturi, cu un rulaj de 5,5 milioane lei. Si actiunile Bancii Transilvania au crescut cu 1,5%, pana la 0,9950 lei/actiune, in conditiile unui volum de 3,4 milioane actiuni tranzactionate, la valoarea totala de 3,4 milioane lei.

SIF 5 Oltenia a obtinut cel mai mare rulaj, de 5 milioane lei, in urma schimburilor cu 2,7 milioane actiuni. O actiune a urcat cu 1,1%, inchizand la 1,8100 lei.

Citeste si:

Titlurile SIF 2 Moldova s-au apreciat cu 0,6%, pana la 1,5200 lei/actiune. Transferurile au inclus 2,1 milioane de actiuni, cu un rulaj de 3,2 milioane lei. Schimburile cu actiunile SIF 3 Transilvania, SIF 4 Muntenia si SIF 1 Banat-Crisana au insumat fiecare cate 1,5 milioane lei. Dintre toate titlurile SIF, cel mai mult au urcat cele ale SIF 1, cu 1,8%, atingand 1,6400 lei/actiune. SIF 3 Transilvania a inregistrat o crestere de 1,7%, pana la 1,7200 lei/actiune. Si in sectorul farmaceutic s-au inregistrat cresteri de preturi. Titlurile Sicomed s-au apreciat cu inca 0,7%, pe fondul demersului companiei cehe Zentiva de a prelua producatorul de medicamente romanesc. S-au facut schimburi cu 328.500 de actiuni, la valoarea totala de 417.050 lei. La randul lor, actiunile Antibiotice au crescut cu 1,1%, 0,8700 lei/actiune, fiind tranzactionate 392.500 de titluri. Un pachet de 300.000 de actiuni ATB

s-au transferat printr-o tranzactie speciala, realizata la pretul de 0,8700 lei/actiune. Alin Brendea afirma ca actiunile ATB nu au crescut fiind influentate de SCD, ci pentru ca a raportat rezultate financiare bune.

O crestere semnificativa de pret au inregistrat-o, ieri, titlurile AZO, de 9,1%, pana la 0,3110 lei/actiune. S-au facut schimburi cu 995.500 actiuni, cu un rulaj de 307.614 lei. Directorul de operatiuni de la societatea mentionata spune ca semnarea contractului colectiv de munca la Azomures, ceea ce inseamna continuarea activitatii companiei, precum si anuntul potrivit caruia gazul metan nu se va mai scumpi, sunt doi factori pozitivi, care determina evolutia buna a actiunilor AZO la bursa.