In suma respectiva nu a fost inclusa taxa pe valoarea adaugata, iar contractul a fost estimat initial la 491.489 lei, fara TVA, informeaza NewsIn.

"Valoarea estimata a contractului a fost calculata in conformitate cu prevederile contractului incheiat in anul 2008. Avand in vedere ca CNIN a aplicat o cota de profit de 15% fata de anul 2008 in care a aplicat o cota de profit de 3%, s-a incheiat contractul pentru o valoare mai mare decat cea estimata", precizeaza MFP.

Banii folosesc la cumpararea de formulare tipizate specifice desfasurarii activitatii Trezoreriei statului, respectiv registre contabile, carnete de cecuri, alte registre, clasoare, chitantiere, formulare si alte articole imprimate de papetarie din hartie sau din carton, potrivit anuntului.

Finantele au justificat alegerea procedurii de negociere fara anunt de participare prin faptul ca lucrarile/produsele/serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice, si au precizat ca "pretul cel mai scazut" a fost criteriul de atribuire a contractului.

In acest an, Ministerul Finantelor si-a programat cheltuieli cu bunuri si servicii de 168,4 milioane lei.