"CNADNR va face un imprumut de la bancile comerciale de 180 milioane de euro, care va fi garantat la plata cu veniturile proprii ale companiei", a spus Radu Berceanu.

Ministrul a precizat ca acest credit este in curs de finalizare, iar cu o parte din banii obtinuti se va refinanta un imprumut mai vechi. "O parte din bani reprezinta o refinantare a unui credit mai vechi, iar restul vor fi folositi pentru lucrari de intretinere a drumurilor. Am avut peste 400 milioane de lei, din care 250 milioane lei au fost datorii neplaite din 2008. Am cerut acest credit deoarece de la bugetul de stat sunt slabe sperante", a declarat Berceanu.

Acesta a afirmat ca nu este vorba numai de intretinerea drumurilor pe perioada verii, ci si intretinerea pentru iarna care incepe in octombrie - noiembrie si pentru care sunt necesari bani, pe care ii vor avea numai din acest credit.

Directia de siguranta a circulatiei din cadrul CNADNR a cheltuit pentru semnalizari si marcaje in T1 2009 circa 43 mil.lei, cu 80% mai mult decat in T1 2008, cand s-au platit aproximativ 24 mil.lei, a declarat, recent, pentru NewsIn, directorul directiei pentru siguranta circulatiei, Cristian Andrei.

Potrivit directorului directiei pentru siguranta circulatiei, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) are elaborat, pentru perioada 2009-2013, un program de siguranta rutiera pe fonduri structurale prin POS-T, urmand sa benficieze de aproximativ 100 milioane euro.

Reprezentantul Companiei de Drumuri considera ca, in ceea ce priveste fondurile de care dispune CNADNR pentru intretinerea drumurilor nationale si pentru siguranta traficului pe toate modulele de transport, starea infrastructurii este satisfacatoare, iar drumurile din Romania vor fi mai bune daca, din punct de vedere economic, se va simti o revenire.