Sase dintre ele au ca principal actionar statul, caruia nu ii este permis sa le finanteze, iar cinci sunt controlate de fonduri de investitii, in cautare de profit si nu de cheltuieli de dezvoltare. Noua dintre societatile listate se afla sub controlul asociatiilor de salariati, fara mari posibilitati materiale. “Structura actionariatului unui emitent listat este o informatie de maxima importanta pentru investitori si analisti. Sunt mai multe cazuri care merita mentionate”, potrivit lui Razvan Pasol, directorul general al Intercapital Invest. “Eu, spre exemplu, nu urmaresc si nu cumpar niciodata actiuni la societati cu capital majoritar de stat. Statul s-a dovedit de cele mai multe ori un administrator slab la societatile detinute. In plus, de multe ori a intervenit in mod aleatoriu in modul de administrare a acestora, cu consecinte nefavorabile pentru investitori”, a adaugat el.

De altfel, atractia pentru actiunile fiecarei companii se observa si din lichiditatea acestora la Bursa. In luna august, dintre cele douazeci de societati analizate, doar doua au avut o lichiditate peste media Bursei de Valori Bucuresti. Este vorba de Rulmentul Brasov si de Prodplast, cu 4,21%, respectiv 1,61%, fata de lichiditatea medie de 1,41% a Bursei. Indicatorul lichiditate a fost calculat prin impartirea valorii totale a tranzactiilor la capitalizarea bursiera. In schimb, nici una dintre companii nu s-a aflat intre primele 15 de la BVB in ceea ce priveste valoarea totala a tranzactiilor, si doar Antibiotice Iasi este intre primele 15 in privinta capitalizarii.
In ultimul an, doar trei dintre aceste companii au avut parte de investitii in bani din partea actionarilor. Restul, fie s-au multumit cu nimic, fie au beneficiat de aporturi nesemnificative in natura pentru dezvoltare (in cazul celor detinute de stat), fie, in cel mai fericit caz, au putut reinvesti profitul din anul precedent.

Trei dintre emitentii cu capital majoritar de stat, Rulmentul Brasov, Electroputere si Abrom Barlad, au inregistrat anul trecut pierdere si nu s-au putut folosi nici macar de varianta reinvestirii pentru a se moderniza. Au ramas, astfel, doar cu posibilitatea contractarii de credite pentru a ramane la nivelul concurentei. Acest tip de companii raman insa vulnerabile la intrarea pe piata a unor competitori cu potential financiar ridicat, dispusi la investitii care sa le asigure o calitate buna a produselor sau serviciilor.
Dintre celelalte societati de stat listate la BVB, Antibiotice a reinvestit profitul pe 2004 pentru a supravietui concurentei acerbe de pe piata medicamentelor si pentru a se adapta la normele noi impuse de aderarea la UE, Oltchim si-a acoperit pierderile din anii anteriori, Oil Terminal fiind singura care a dat si dividende.

Companiile cu actionariat dispersat, cele mai atractive

Companiile aflate sub controlul asociatiilor de salariati au performante economice diversificate. Cum era de asteptat, ei si-au permis sa majoreze capitalul social al companiilor pe care le conduc doar in cazuri speciale. Multe dintre majorari au fost facute pentru ca asa prevedea contractul de privatizare, iar cea mai mare a fost cea de la Sinteza Oradea, din acest an, cu 50%. Motivati, probabil, de interesul ca firma sa mearga bine, salariatii au reusit sa aduca majoritatea societatilor pe care le conduc pe profit in ultimii ani. Acesta a fost necesar de cele mai multe ori pentru investitii in dezvoltarea lor, in conditiile in care au mai putine surse de bani pentru acest capitol. Singura care a avut pierderi in ultimii ani este Carbid Fox Tarnaveni. “Cazurile care imi plac cel mai mult sunt cele in care actionariatul este dispersat si in care regasim in actionariat mai multe tipuri de detinatori de actiuni: investitori strategici si/sau investitori financiari institutionali si/sau persoane fizice si/sau mici investitori etc. Actiuni de acest tip sunt cele mai interesante la Bursa”, a mai spus Pasol. “Recomand investitorilor sa ia in calcul informatia legata de structura actionariatului, intrucat aceasta este foarte importanta in decizia de investitie. Desigur, nu este singura”, a incheiat el.

Randamente sub media Bursei

Citeste si:

Majoritatea companiilor controlate de stat, asociatii de salariati sau fonduri de investitii a adus actionarilor randamente mici comparativ cu media pietei. Intre 23 septembrie 2004 si 23 septembrie 2005, cel mai bun randament l-a adus Oltchim Ramnicu Valcea, 118,03% din investitia initiala, pe locul al noualea la acest capitol intre societatile listate la Bursa. In aceeasi perioada, indicele BET a avut o ascensiune de 93,76%. Urmeaza, la distanta mare, Policolor, care a adus investitorilor 85,71% din plasamentul initial, sub randamentul pe care l-ar fi adus un portofoliu conceput pe baza indicelui de referinta al Bursei. Cea mai profitabila companie care are ca actionari majoritari salariatii a fost in ultimul an Compa Sibiu, cu 79,52%.

In afara de Oltchim, celelalte companii de stat au avut performante bursiere mai putin entuziasmante pentru cei care au pariat pe ele. Oil Terminal si Electroputere au avut randamente de 46%, respectiv 10%, iar actiunile Rulmentul Brasov si Antibiotice s-au depreciat. Abrom, in schimb, nici macar nu s-a mai tranzactionat.

Companiile conduse de fonduri de investitii, in afara Policolor, au avut si ele evolutii sub media Bursei, ramanand totusi, cu exceptia Rolast, pe profit. Vel Pitar, cu 35%, Electroaparataj, cu 20%, iar Excelent, cu 0,72%. Societatile controlate de salariati au adus, in ultimele 12 luni, rezultate impartite investitorilor. Cinci dintre ele au generat profit pentru detinatori, patru dintre ele peste rata inflatiei, iar patru au adus pierderi.

Fondurile de investitii au tactici diferite

Broadhurst Investments & Lindsell Enterprises, cele mai active fonduri de pe piata, controleaza Electroaparataj si Vel Pitar. Politica de baza este cea a fuziunilor cu firme mai mici din domeniu, iar profitul rezultat este repartizat in primul rand catre fondul de dezvoltare al companiilor. Kandia Excelent, condusa de Axis Investments, sta si ea bine, ultimii ani aducand profituri. Rolast, in schimb, controlata de trei fonduri, a avut profit doar in 2003, din ultimii patru ani. Policolor, controlata de aceleasi fonduri ca si Rolast, a avut rezultate diferite. Din 1999, societatea a devenit profitabila. “Firmele detinute de investitori financiari, asa cum a fost cazul Sicomed sau Terapia, merita urmarite”, este de parere Razvan Pasol, directorul general al Intercapital. “In acest caz, este clar ca etapa ulterioara in viata unei asemenea firme este preluarea acesteia de catre un alt investitor, financiar sau strategic, operatiune din care si micii investitori pot castiga”, mai spune el.