Analistii din piata sperau ca unul dintre cei doi competitori sa fie Deutsche Bank, dupa cum circulau zvonurile, o institutie bancara cu renume international. "S-a resimtit o oarecare dezamagire in randurile investitorilor, care asteptau ca o banca mare sa fie printre finaliste, precum Deutsche Bank. Eu cel putin sunt dezamagit", afirma Florin Catinas, broker la WBS Romania. O data ce au aflat rezultatul, investitorii n-au mai avut rabdare si au decis sa-si marcheze profiturile, adauga brokerul. Scaderile au avut loc pe volume mari, si nu doar in cazul SIF-urilor, ci si al Bancii Transilvania sau Rompetrol Rafinare. Nu este un semnal tocmai favorabil pentru tendinta viitoare a pietei, deoarece, potrivit brokerilor, corectiile negative consecutive, in conditiile vanzarii unor pachete mari de titluri, ar putea inversa trend-ul pietei. Ieri a fost prima zi de depreciere mai mare a actiunilor, exceptand Petrom, dupa o perioada de crestere intensa a pietei. Brokerii nu pot anticipa ce v-a urma. "Probabil, maine va fi o zi in care majoritatea investitorilor se vor intreba care va fi pasul urmator. Este posibil ca unii sa aleaga sa mai astepte si sa nu cumpere, iar altii vor incerca sa se bucure de profit", spune Catinas.

Valoarea totala a tranzactiilor s-a mentinut ridicata, la 52,4 milioane lei, adica 14,5 milioane euro.

O evolutie negativa, la care nu se asteptau brokerii, a inregistrat-o Rompetrol. La doar o zi de la prezentarea rezultatelor financiare, pretul actiunilor RRC a scazut cu 3,1%, pana la 0,1230 lei/actiune. "S-a repetat situatia Petrom, care imediat dupa publicarea datelor financiare la sase luni, care, de altfel, au fost bune, a inceput sa scada", afirma brokerul. RRC a fost cel mai tranzactionat titlu, fiind efectuate schimburi cu 82,8 milioane actiuni, la valoarea de 10,3 milioane lei. Unii brokeri sustin ca, in cazul in care vor mai fi scoase la vanzare pachete mari de actiuni RRC, aceasta ar putea provoca o scadere accentuata a pretului acestui titlu. In schimb, actiunile Petrom s-au depreciat ceva mai putin, cu 0,6%, ajungand la 0,4320 lei/actiune, insa SNP este in scadere de mai multa vreme. S-au tranzactionat 5,4 milioane actiuni, cu un rulaj de 2,3 milioane lei.

Si Banca Transilvania a consemnat o scadere de 1,6%, pana la 1,1600 lei/actiune, pe fondul vanzarii unor pachete mari de titluri. Tranzactiile au inclus 7 milioane de actiuni TLV, la valoarea de 8,1 milioane lei. BRD a aratat din nou ca este o actiune stabila, astfel ca a ramas la pretul din sedinta precedenta de 13,0000 lei/actiune. S-a transferat un volum de 201.000 titluri, la valoarea de 2,6 milioane lei.

SIF 5 Oltenia a fost a doua actiune tranzactionata, ieri, schimburile implicand 3,6 milioane de titluri, cu un rulaj de 8,2 milioane lei. Cotatia a coborat cu 0,4%, inchizand la 2,2200 lei/actiune. Actiunile SIF 2 Moldova au pierdut 0,5%, atingand 1,9500 lei/actiune, in conditiile tranzactionarii a 3,1 milioane actiuni, la valoarea de 6,1 miloane lei.

Cea mai mare scadere a fost consemnata de SIF 4 Muntenia, fiind de 2,2%, o actiune ajungand la 1,3300 lei, in timp ce SIF 3 Transilvania a scazut cu 1%, pana la 1,8400 lei/actiune. Cotatia titlurilor SIF 1 Banat-Crisana a coborat cu 1,5%, pretul unei actiuni fiind, la finalul sedintei, de 1,8900 lei/actiune. Societatea financiara a raportat, ieri, rezultatele financiare pe primele noua luni, care arata ca valoarea activului net a crescut cu 54,7%, fata de sfarsitul anului 2004 si cu 78,8% fata de 30.09.2004, fiind, la sfarsitul lui septembrie 2005, de 956,8 milioane lei.

Potrivit raportului, factorii care au determinat cresterea activului net al SIF 1 au fost, in principal, cresterea valorii actiunilor din portofoliu cotate pe pietele reglementate si investitiile semnificative efectuate in primele noua luni ale acestui an.

Valoarea titlurilor societatilor cotate a crescut cu 139,2% fata de 30.09.2004. Valoarea activului net unitar la sfarsitul lunii trecute a fost de 1,7433 lei/actiune inregistrand o crestere absoluta cu 0,6165 lei/actiune.