Ministerul Finantelor Publice va supune abrobarii in sedinta de Guvern un proiect de hotarare prin care propune continuarea acordarii de garantii in cadrul programului Prima Casa pentru achizitionarea de locuinte de catre solicitantii care au antecontracte de vanzare-cumparare cu data certa pana la 31 ianuarie 2010.
In cele aproximativ 6 luni de la initierea programului Prima Casa au fost aprobate aproximativ 11.500 de solicitari de garantare, in valoare totala de circa 485 milioane euro, inclusiv 380 de promisiuni de garantare in valoare de 16,5 milioane euro.

In urmatoarea etapa, potrivit Ministerului Finantelor, "Executivul are in vedere imbunatatirea cadrului legal privind derularea programului guvernamental Prima casa", iar in acest sens au fost initiate consultari cu reprezentantii mediului de afaceri, cu cei ai sectorului bancar si imobiliar pentru identificarea solutiilor optime, menite sa incurajeze in primul rand constructia de locuinte noi si industriile orizontale adiacente.

Programul Prima Casa a intrat in pauza de la 1 ianuarie 2010 dupa ce Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM a informat bancile ca nu mai primeste dosare in lipsa aprobarii unui act de catre Guvern, care sa fixeze noul cadru legal pentru program.

Citeste si bilantul Prima Casa.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri