Caderea cotatiilor titlurilor listate la Bursa a provocat pierderi masive, cu pana la 4% fondurilor mutuale ale caror portofolii de investitii sunt construite pe plasamente in actiuni, arata analizele KTD Invest.

Nici fondurile diversificate n-au scapat de influenta negativa a Bursei, in aceasta perioada, insa scaderea a fost mai mica. Analistii pietei sustin insa ca usoara cadere a randamentelor titlurilor de investitii in fonduri mutuale sunt fenomene firesti, care vor fi atenuate de strategii de reducere a riscurilor plasamentelor. Fondurile de investitii in actiuni au o evolutie buna, in contextul in care piata monetara isi pierde din atractivitate, si au perspective de crestere, spune Dan Nicu, presedintele Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC). Fondurile de investitii incep sa fie tot mai mult in atentia investitorilor obisnuiti, considera Dan Nicu.


Pe langa diversificarea portofoliului de actiuni, fondurile care fac plasamente pe piata bursiera investesc si in alte instrumente, cum ar fi obligatiunile, pentru atenuarea riscului, a adaugat presedintele UNOPC. Fondurile ale caror administratori au fost mai prudenti, au scazut cu doar 2%, potrivit analizei KTD Invest. Fondurile monetare si cele care efectueaza plasamente in instrumente cu venit fix, obligatiuni municipale si corporative, titluri de stat, depozite bancare, au consemnat cresteri, peste castigul obtinut in luna octombrie. Fondul de investitii BCR Clasic, administrat de BCR Asset Management, este singurul fond care a consemnat o apreciere a valorii titlului, in perioada analizata, cu1,8%, in conditiile in care cresterea pe luna trecuta a fost de 1,4%. Celelalte fonduri monetare si diversificate au inregistrat usoare cresteri cu pana la 0,10%. Cel mai mult a pierdut fondul mutual Napoca, specializat in plasamente in actiuni, al carui titlu s-a ieftinit cu 4,1%, arzand astfel aproape jumatate din castigul inregistrat in octombrie, de 7,9%. Fondul de actiuni Omninvest a scazut saptamana trecuta cu 2,2%. Titlurile Omninvest crescusera, luna trecuta, cu 7,5%. Fondul de investitii Intercapital, administrat de Certinvest, a pierdut 1,3%, insa a avut cel mai mare castig lunar dintre toate fondurile, de 8,8%.

Analistii sustin ca impactul unor eventuale corectii drastice la bursa este diminutat in cazul fondurilor de investitii. Fondurile care investesc in actiuni iau masuri de protejare a investitorilor prin crearea unor portofolii diversificate, prin alegerea titlurilor cu volatilitate redusa si prin vanzarea actiunilor, in cazul in care pretul acestora scade accentuat, afirma Puiu Tiberiu, presedintele BCR Asset Management. Investitiile mari ofera alte posibilitati, considera analistul, iar profesionalismul in administrarea acestor fonduri isi spune cuvantul in fata imprevizibilitatii pietei de capital. Presedintele BCR Asset Management, societatea care administreaza fondurile BCR Dinamic si BCR Clasic, mai spune ca romanii nu se sperie de riscuri si cauta plasamentele cu cele mai mari randamente.

Ultimele doua sedinte de tranzactionare ale saptamanii trecute, in urma carora preturile actiunilor SIF s-au stabilizat, ii determina pe consultantii de investitii de la KTD Invest sa se astepte ca valorile unitatilor de fond sa evolueze pozitiv pe parcursul zilelor urmatoare.

Fondurile cu profil prudent, care efectueaza plasamente in depozite bancare, reprezinta mai mult de o treime (37%) din ponderea pietei OPCVM (Organisme de Plasament Colectiv in Valori Mobiliare). Fondurile care investesc in actiuni cotate detin o pondere de 19,5%, fondurile care efectueaza plasamente in obligatiuni detin 14,9% din piata. Intrarile nete de capital in fondurile din Romania au fost de 12,5 milioane de unitati in primele 7 luni ale anului 2005, din care 12 milioane de unitati provin de la fondurile administrate de BCR Asset Management, potrivit datelor Bancii Comerciale Romane. Valoarea unitatii de fond a fondului diversificat BCR Dinamic a crescut, in ultima luna, cu 3,27%, in timp ce aprecierea de la inceputul anului a fost de 29,03%. Volumul de active a crescut in acest an de peste 3,5 ori, iar numarul investitorilor cu peste 67%. Fondul de obligatiuni si instrumente cu venit fix BCR Clasic a obtinut o crestere a valorii unitatii de fond de 1,46% in ultima luna si de 9,3% de la inceputul anului. Volumul de active a crescut in acest an cu circa 40%. (G.Z.)

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri