Banca centrala a afisat un curs de referinta de 4,1484 lei/euro, in scadere cu peste un ban (0,27%) fata de nivelul anterior, de maxim al ultimelor 3 luni.

Moneda nationala s-a apreciat treptat, in prima parte a zilei, de la aproximativ 4,16 lei/euro in debut pana la un curs minim de 4,1382 lei/euro. In jurul orei 16, cursul fluctua in jurul nivelului de 4,15 lei/euro, ceea ce insemna o apreciere de circa 0,25%.

Zlotul polonez a avut o tendinta similara, apreciindu-se cu 0,20%, pana la 3,886 zloti/euro, in timp ce forintul maghiar a castigat 0,25% in fata monedei unice, la 264,63 forinti/euro.

Pentru moneda americana, BNR a afisat un curs de referinta de 3,0707 lei/dolar, in scadere pronuntata, cu aproape 3 bani (0,82%), fata de nivelul anterior, ce marca un maxim al ultimelor 11 luni.

Dolarul american inregistra un avans modest in fata euro, de circa 0,10%, la un curs apropiat de 1,347 dolari/euro.

In piata monetara, dobanzile pe termen foarte scurt se mentin la un nivel foarte scazut, in jurul dobanzii acordate de BNR la facilitatea de depozit, de 2,50% pe an.