Procentul utilizatorilor de produse bancare este de 56% din totalul populatiei de peste 15 ani (media pentru intreg anul 2009), Romania clasandu-se pe locul 13 intre tarile europene analizate, cu doar o pozitie inaintea Bulgariei, potrivit unui studiu GfK.
Printre primele clasate se gasesc tari precum Slovenia si Austria cu o penetrare a serviciilor bancare de 100%, respectiv 98%, urmate de Croatia si Cehia cu cate 90 de procente.

Spre deosebire de situatia folosirii la modul general a produselor bancare, Romania se pozitioneaza in top trei in ceea ce priveste preferinta pentru credite. 26% dintre romani apeleaza la aceasta sursa de imprumut bancar, la acelasi nivel cu Ungaria si cu doar un loc in urma liderului - Slovenia - tara in care 32% din populatie s-a dovedit interesata de credite.

In martie 2010, in Romania creditele de consum (fara ipoteca) au fost contractate de 18% din populatie, in scadere cu 4 procente fata de luna ianuarie, in vreme ce creditele pentru achizitionarea unei case sau apartament se plaseaza la doar 4%. In legatura cu intentiile de imprumut in urmatoarele 12 luni, 4% romanii spun ca vor apela la credite de consum si numai 1% la cele pentru locuinta.

Potrivit studiului, 11% dintre romanii chestionati declara ca folosesc produse bancare de economisire, mult mai putin decat austriecii (75%), cehii sau bulgarii (peste 2 treimi din populatie), dar mai mult decat vecinii din Ucraina, Polonia sau Serbia.

Daca ne referim la obiceiurile de utilizare a serviciilor tip e-banking sau Internet banking, romanii se dovedesc inca foarte reticenti, mai putin de un procent apeland la acestea. In fruntea topului se afla Cehia (29%), Slovenia (24%) si Polonia (20%).

GfK Financial Market Data System (FMDS)
este un studiu continuu care masoara obiceiurile bancare ale locuitorilor cu varsta de peste 15 ani din 13 tari ale Europei Centrale si de Est: Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Croatia, Slovacia, Slovenia, Rusia, Ucraina, Serbia, Macedonia, Bosnia Hertegovina, Bulgaria si Romania, esantionul celor chestionati in Romania fiind de 1000 de persoane, reprezentativ la nivel national.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri