Datele oficiale ale BVB indica faptul ca valoarea capitalizarii totale a pietei bursiere a ajuns, la 23 decembrie 2005, la 26% din Produsul Intern Brut al Romaniei, acesta fiind unul dintre indicatorii ce arata importanta pietei de capital in sistemul economico-financiar al tarii. "Cea mai consistenta influenta asupra pietei bursiere este de asteptat sa vina in 2006 din partea companiilor la care statul roman detine inca participatii importante si pentru care iesirea pe piata de capital reprezinta poate cea mai buna cale de demarare sau finalizare a procesului de privatizare", ne-a declarat Stere Farmache, directorul general al BVB. Potrivit acestuia, au existat deja declaratii publice ale oficialitatilor, care conduc spre ipoteza ca "in 2006 ar putea fi listate actiunile Romtelecom si CEC, iar Transelectrica si Transgaz au inceput inca din 2005 procedurile tehnice de selectare a consultantilor pentru realizarea ofertelor publice primare initiale".

Brokerii asteapta in prima jumatate a anului viitor atat intrarea titlurilor de stat pe piata secundara si a noilor operatiuni de tranzactionare in marja, cat si debutul tranzactionarii la BVB a actiunilor emise de "Fondul Proprietatea?. "Este rezonabil sa ne asteptam ca, la finalul anului 2006, capitalizarea totala a pietei bursiere sa se situeze in partea superioara a intervalului 20-25 miliarde euro, iar atingerea acestui nivel este de natura sa aiba influente semnificative si asupra ritmului de crestere a lichiditatii pietei bursiere, crestere care ar putea fi sustinuta si de evolutiile favorabile estimate pentru anul viitor referitoare la cresterea economica, veniturile populatiei, dezinflatia sau dobanzile din sistemul bancar", considera Stere Farmache.

In 2005, ritmul de crestere a capitalizarii pietei bursiere a depasit 70%, acesta fiind, in opinia conducerii BVB, "unul dintre cele mai ridicate ritmuri de crestere in raport cu evolutia inregistrata de acelasi indicator la celelalte burse din regiune". Cumulat, capitalizarea bursiera a celor cinci noi companii listate in 2005 la BVB a depasit 613 milioane lei noi, ceea ce reprezinta putin peste 1% din capitalizarea totala a pietei.

Cauza este, potrivit analistilor de la BVB, concentrarea puternica a pietei bursiere romanesti, considerata emergenta, data de cinci dintre cele mai importante companii listate la BVB ce detin 82% din capitalizarea bursiera totala. In acelasi timp, societatile de brokeraj de la BVB estimeaza o crestere de 30% a indicelui BET in 2006, pe fondul majorarii cu 50% a valorii tranzactiilor de la BVB, comparativ cu 2005. Brokerii considera ca "actiunile din sectorul financiar si cel petrolier vor domina bursa autohtona in 2006. "In lipsa unor noi emitenti lichizi la cota Bursei, cred ca tot titlurile din sectorul financiar si cel petrolier vor tine capul de afis al Bursei, cel putin in prima jumatate a anului 2006", a declarat, pentru Rompres, Alin Brendea, directorul de operatiuni al societatii de brokeraj Prime Transaction.

La randul sau, Razvan Pasol, presedintele SSIF Intercapital Invest, considera ca investitorii trebuie sa urmareasca in 2006 evolutia actiunilor din categoria blue-chips, cum sunt SNP, RRC, SIF-uri, BRD, BRK, dar si ofertele publice initiale noi si titlurile SSIF Broker. "As urmari cu mare atentie sectorul petrolier, actiunile SNP mi se par interesante, la fel ca si actiunile SSIF Broker (BRK), dar as urmari, in continuare, actiunile SIF-urilor si BRD", spune Razvan Pasol. Noua structura de organizare a pietei bursiere romanesti in 2006, o data cu transformarea BVB in operator de piata, cuprinde doua segmente de tranzactionare - piata oficiala (reglementata) si sistemul alternativ de tranzactionare ATS .

Citeste si:

Piata reglementata cuprinde piata la vedere (in engleza, spot market) si piata la termen (derivative market), fiecare avand circumscrise mai multe sectoare de operatiuni, cu cotele aferente. In premiera, in noua structura apar sectiunile pentru titluri de stat si, respectiv, pentru obligatiuni municipale, aferente sectorului E al obligatiunilor emise de autoritatile publice, dar si sectorul F denumit "sectorul international, cu sectiuni distincte pentru actiuni si obligatiuni - ceea ce in ansamblu arata o diversificare si o internationalizare a BVB, ca efect al apropiatei integrari europene.

"Investitorii straini incep sa priveasca Romania si BVB ca parti tot mai importante ale pietei financiare din Europa Centrala si de Est", considera conducerea BVB. Un argument forte in sustinerea acestei ipoteze este lansarea, pe 27 septembrie 2005, de Erste Bank, actualul actionar majoritar al Bancii Comerciale Romane, impreuna cu Vienna Stock Exchange (prescurtat WBAG), a unui indice bursier regional, care va descrie, in sinteza, evolutiile de ansamblu ale pietelor bursiere din Europa Centrala si de Est, mai exact ale celor mai importante 30 de actiuni apartinand companiilor listate in aceasta regiune a Europei.

Noul indice regional, denumit "The New Europe Blue Chip Index" (prescurtat NTX) include si actiuni ale companiilor listate la BVB cu cele mai mari capitalizari, respectiv SNP-Petrom si Banca Romana pentru Dezvoltare - Groupe Societe Generale. "Ca rezultat al colaborarii BVB si WBAG, la inceputul anului 2005 a fost lansat un nou indice de tara, ROTX, in a carui componenta se regasesc exclusiv cele mai lichide titluri listate la BVB", ne-a declarat Marian Stoica, reprezentantul BVB.

Investitiile straini sunt interesati din ce in ce mai mult de piata de capital romaneasca, in special de actiunile companiilor listate la BVB, datorita potentialului de dezvoltare a economiei romanesti o data cu intrarea in UE.