HP a lansat un nou software OpenView si upgrade-uri ale versiunilor existente, care automatizeaza procesele de asigurare a conformitatii si de gestiune a schimbarii.

Urmand sa fie lansate in cadrul conferintei RSA, HP OpenView Select Audit si imbunatatirile aduse software-ului HP OpenView Select le permit clientilor sa construiasca organizatii securizate, care pot raspunde rapid la schimbari.

De asemenea, HP a lansat noi componente de integrare cu aplicatiile existente, pentru a extinde gestiunea identitatii la nivel de sistem de operare si aplicatie.

„Necesitatea unei gestiuni corecte a identitatii si a accesului pe mai multe sisteme, procese, servicii sau medii de lucru disparate constituie un imperativ pentru afacerile actuale, iar consecintele ne-conformitatii pot fi majore”, spune Roberta Witty, vicepresedinte de cercetare la Gartner.

Integrat in apreciatul pachet de produse HP de gestiune a identitatii, HP OpenView Select Audit simplifica modul in care organizatiile mari raspund normelor de conformitate aflate in continua schimbare, prin automatizarea intregului ciclu de viata al unui audit de verificare, impus de politicile de control si de reglementarile federale. Facilitatile acestuia sunt:

Un cadru vizual de trasare a directiilor de control, dezvoltat de Laboratoarele HP, care ofera un tabel centralizat de raportare a instructiunilor privind asigurarea conformitatii la directiile de control ale unui audit de verificare IT;

Un sistem centralizat de verificare, care previne falsificarea inregistrarilor printr-un mecanism de semnare digitala a fiecarei actiuni administrative in parte, cum ar fi schimbari la nivel de utilizator, cereri de acces sau decizii de autorizare;

Instrumente de raportare la cheie, care permit vizualizarea aprofundata a infrastructurii identitatilor, prin rapoarte programate sau la cerere, in conformitate cu politicile de audit operational sau guvernamental. Este inclus un pachet de instrumente de raportare proiectat specific pentru normele Sarbanes-Oxley;

Integrarea cu HP OpenView Select Access, HP OpenView Select Federation si HP OpenView Select Identity, pentru a crea o infrastructura de verificare centralizata si consolidata.

Versiunea HP OpenView Select Identity 4.0 imbunatatita permite automatizarea proceselor de asigurare a conformitatii si de gestiune a schimbarii, cum ar fi de exemplu adaugarea unor noi aplicatii si sisteme, upgradarea sau retragerea unor sisteme existente, oferind posibilitatea ca operatiunile admistrative sa se realizeze separat, atunci cand este nevoie. Printre imbunatatiri se mai afla facilitatile de verificare ce reduc riscurile operationale si previn schimbarile care nu sunt aliniate cu procesele avizate de control al schimbarii.
„Una dintre principalele cerinte necesare pentru a face fata cu succes unui audit consta in demonstrarea abilitatii de control asupra modului in care utilizatorii acceseaza o infrastructura IT si asupra procesului de gestiune a schimbarii, iar HP OpenView Select Audit ajuta utilizatorii sa faca exact acest lucru”, spune Todd DeLaughter, vicepresedinte si director general al unitatii de afaceri OpenView a HP. „Prin reducerea complexitatii intregului ciclu de viata al unui audit, clientii pot sa-si alinieze mai rapid procesele si activitatile de control IT cu cerintele impuse de politicile de reglementare si de nivelele superioare ale unei afaceri”.

Capabilitati de integrare ale software-ului HP OpenView de gestiune a identitatii

Prin integrarea solutiilor HP OpenView de gestiune a identitatii cu infrastructura IT existenta, identitatile pot fi gestionate centralizat, salvand timp si reducand costurile.

HP OpenView Select Access instalat impreuna cu HP OpenView Service Desk poate reduce costurile asociate unor activitati precum resetarea parolelor si actualizarea profilelor. O optiune pe care utilizatorii o pot activa singuri le permite acestora sa-si reseteze in siguranta propriile parole pentru a accesa resurse web. Aplicatiile directory-enabled pot fi actualizate prin functia Smart Action, care pune la dispozitia IT-ului un instrument de completare automata a informatiilor despre utilizatori, pentru o procesare mai rapida.

Integrarea facilitatilor de gestiune a identitatii in versiunea HP-UX 11i, care este posibila prin inglobarea aplicatiei HP OpenView Select Access in HP-UX, permite autentificarea si consolidarea drepturilor utilizatorilor in interiorul sistemului de operare. HP este singurul furnizor de UNIX care permite integrarea politicilor de securitate a sistemului de operare cu facilitati de gestiune a identitatii bazate pe web.

Produsele HP OpenView de gestiune a identitatii sunt disponibile sub forma unui pachet integral, dar pot fi achizitionate si separat. Pretul pachetului se stabileste, de regula, pentru o licenta permanenta si se bazeaza pe numarul de identitati gestionate. Preturile pot fi stabilite si in functie de volum sau de numarul de utilizatori externi.