Elpida Memory din Japonia, Hynix Semiconductor din Coreea de Sud si alti fabricanti de cipuri DRAM, cele mai comune cipuri care intra in componenta computerelor, au inregistrat pierderi cumulate de 14 miliarde de dolari in ultimii trei ani, asta dupa ce au investit in fabrici 37 de miliarde de dolari mizand pe continuarea cresterii pietei, informeaza Mediafax.

Preturile cipurilor DRAM au scazut la un minim record in aceasta luna, dupa ce vanzarile de PC-uri au ratat estimarile analistilor, iar livrarile de iPad-uri au atins recordul de 11,1 milioane de unitati in trimestrul trei.

In trimestrul al treilea, preturile cipurilor DRAM au scazut cu 32%, cel mai mare declin din aproape trei ani.

In conditiile unui mediu economic dificil si al inundatiilor din Thailanda care au redus productia de PC-uri, unii producatori de cipuri DRAM ar putea sa nu aiba suficienti bani pentru a urma exemplul Samsung Electronics, care si-a diversificat productia cu cipuri pentru aparate smartphone, tablete si servere.

Vanzarile de PC-uri au fost afectate in trimestrul trecut de popularitatea unor tablete precum iPad, au explicat companiile de cercetare a pietei Gartner si IDC.

Astfel, livrarile de computere personale au crescut cu 3,2%, la 92 milioane unitati, sub ritmul anticipat de 5,1%, potrivit Gartner.

Citeste si:

Vanzarile de iPad au depasit in aceeasi perioada livrarile de computere ale Dell, al treilea producator la nivel mondial.

Apple a vandut circa 40 de milioane de aparate iPad de la debutul pe piata al acestora, anul trecut, generand venituri de 25,3 miliarde de dolari.

In trimestrul patru, Apple ar putea vinde la nivel mondial un numar record de 20 de milioane de aparate iPad, anticipeaza Forrester Research din Cambridge, Masachusetts.

Elpida si alti producatori de DRAM au mizat acum patru ani pe faptul ca noile versiuni ale sistemului de operare Windows al Microsoft si stabilizarea economiei mondiale vor alimenta cererea de cipuri. In schimb, vanzarile de sisteme Windows au scazut cu 8% in ultimul trimestru din 2008, criza financiara s-a extins anul urmator la nivel mondial, iar Apple a lansat iPad in aprilie 2010.