Oficialii Orange si Vodafone Romania, cei mai mari operatori de telefonie mobila de pe piata locala, spun ca un an este un timp mult prea scurt pentru a elibera 2,5 Mhz din banda de 900 Mhz, banda folosita de anul trecut pentru a oferi si internet 3G in zonele in care pana atunci ofereau doar servicii de telefonie mobila.
“Acesta prevedere de a elibera banda intr-un an este aproape imposibil de realizat tehnic. Este vorba de un efort extraordinar de reorganizare si refacere a arhitecturii tehnice a Orange Romania. Un an este un termen mult prea scurt. De exemplu, acelasi lucru s-a intamplat in Italia, dar operatorii au avut intre 3-5 ani, in Franta perioada a fost de peste cinci ani, in Elvetia de aproape trei ani, iar in Spania tot de trei-cinci ani. Noi credem ca acest interval de un an trebuie revizuit. Noi avem 4.000 de antene si o regandire a arhitecturii trebuie facuta intr-o perioada mai mare de un an”, a afirmat Dorin Odiatiu, directorul de marketing al Orange Romania, in cadrul Galei Comunicatii Mobile.

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a decis saptamana trecuta ca pana la 31 decembrie 2012, Orange Romania si Vodafone trebuie sa elibereze din banda de 900 MHz o subbanda cumulata cu largimea de 2x5 MHz.

Aceasta masura a fost identificata ca remediu in urma unui studiu din care a reiestit ca RCS&RDS se afla in dezavantaj concurential fata de operatorii care detin spectru in banda de 900 MHz. Spectrul eliberat va fi alocat prin procedura de selectie in cursul anului 2012.

“Suntem foarte surprinsi de propunerea ANCOM, de a elibera 2,5 MHz din spectrul GSM detinut in banda de 900 MHz, in termen de numai un an. Dincolo de lipsa de previzibilitate pe care o aduce, o astfel de decizie ar avea un impact financiar major asupra businessului nostru. In noile conditii de spectru, vom fi nevoiti sa ne reconstruim reteaua de voce in banda 1800/2100, la niste costuri foarte ridicate. De asemenea, decizia ar avea un impact semnificativ si asupra clientilor, deoarece majoritatea terminalelor existente pe piata functioneaza in banda de 900 MHz, si nu in banda de 1800/2100 MHz", au spus oficialii Vodafone.

ANCOM a decis in februarie anul trecut sa permita Orange, Vodafone si Cosmote sa furnizeze servicii de internet 3G in benzile de frecventa de 900 si 1800 de Mhz, folosite pana atunci pentru servicii de voce. Practic, in acest fel, cei trei operatori au putut sa ofere internet in zone mai mari decat inainte, cand isi puteau dezvolta reteaua 3G doar in banda de 2100 Mhz.

Astfel, daca pana in 2010 serviciile 3G acopereau doar in jur 45-50% din Romania, in special zona urbana, in prezent exista internet mobil si in foarte multe zone rurale. De exemplu, Vodafone si-a extins reteaua astfel incat sa ofere internet mobil pentru 90% din populatia Romaniei, iar Orange are o retea care acopera 80% dintre locuitori. Pana la jumatatea anului viitor, Orange vrea sa ajunga la 98% din populatia Romaniei.

Decizia ANCOM a fost foarte importanta intrucat penetrarea internetului este inca scazuta, iar internetul mobil este domeniul care in prezent inregistreaza cea mai mare crestere in domeniul telecomunicatiilor.

In momentul in care arbitrul telecom a hotarat sa ofere operatorilor posibilitatea de a folosi benzile 900 si 1800 de Mhz pentru contruirea unei retele de internet 3G, oficialii RCS&RDS au afirmat ca aceasta masura favorizeaza Orange, Vodafone si Cosmote. Pentru a nu pierde clienti compania a investit in ultimul an in dezvoltarea a foarte multe zone de acces la internet wireless.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri