Orange a lansat, la un an de la lansarea Orange World, un nou portal video si ofera in premiera posibilitatea de a descarca integral melodiile preferate pe telefonul mobil si pe computerul personal, informeaza compania.
Noul portal video din Orange World ofera clientilor o noua experienta multimedia, prin imbogatirea substantiala a continutului disponibil, printr-un design inovator si navigare simpla si intuitiva.

Orange extinde parteneriatele cu trusturile media, oferind clientilor accesul la transmisiunile in direct a 13 posturi de televiziune si 4 de radio. Astfel, atat abonatii Orange cat si utilizatorii PrePay pot urmari posturi TV nationale si internationale si pot asculta o serie de posturi de radio.

Noul portal video pune la dispozitia clientilor o oferta extinsa de videoclipuri din diverse domenii, accesibile prin sistem streaming (stiri,sport, muzica, film, emisiuni TV, videoclipuri ale unor marci internationale de prestigiu).

Strategia Orange este de a face tehnologia accesibila tuturor clientilor sai, de a le oferi servicii simple, usor de utilizat, care sa le aduca valoare. Prin noul portal video din Orange World, clientii pot selecta videoclipurile alegand o imagine reprezentativa si nu un link alcatuit din text, iar prin optiunea 'Acum la TV' pot vedea programul difuzat in momentul respectiv in direct de catre televiziunile din portal si pot alege mai usor ceea ce ii intereseaza. De asemenea, pe langa accesul prin sistem streaming la continutul video, clientii au si posibilitatea de a descarca si salva pe telefon videoclipuri din sectiuni precum muzica, sport, film.

Orange a conceput oferta comerciala pentru noul portal astfel incat sa se potriveasca fiecarui tip de utilizator. Pentru streaming, clientii au posibilitatea de a achizitiona cu patru dolari un abonament valabil pentru 30 de zile ce le ofera acces nelimitat in portal, un abonament pentru 24 de ore pentru un dolar sau pot plati la fiecare acces, tariful fiind 0,2 USD /fisier video. Clientii Orange pot accesa gratuit anumite servicii precum live cam, trailere ale filmelor si posturile radio.

Videoclipurile din domeniul senzual sunt tarifate separat, nefiind incluse in abonamentele cu acces nelimitat, iar accesul la aceste servicii este permis doar persoanelor peste 18 ani. Videoclipurile disponibile pentru download pot fi gratuite - trailere ale filmelor, sau pot fi taxate cu un dolar sau doi dolari in functie de domeniul ales.

De asemenea, Orange anunta lansarea in premiera pe piata de telecomunicatii din Romania a unui nou serviciu in portalul Orange World: Music Store, ce permite cumpararea de muzica digitala protejata. Acesta este dezvoltat de Grupul Orange in parteneriat cu renumite case de discuri internationale si se incadreaza in strategia Grupului de implicare in proiecte in domeniul muzicii.

Music Store se adreseaza celor pasionati de muzica, dar si cumparatorilor ocazionali, ce doresc sa aiba in permanenta melodia preferata pe telefonul mobil. Clientii pot alege dintre cele 230.000 de melodii incluse in catalogul EMI Music UK, reprezentand artisti din toate genurile de muzica si din toate timpurile - Depeche Mode, The Rolling Stones, John Lennon, Pink Floyd, Oueen, Norah Jones, Robbie Williams, Gorillaz, Coldplay si multi altii.

Orice melodie poate fi descarcata pe telefonul mobil, pe computerul personal, sau pe ambele la acelasi tarif de doi dolari/melodie, indiferent de optiunea aleasa. Descarcarea pe computerul personal se face pe baza unui cod primit pe SMS, care se introduce in sectiunea Music Store din Orange World de pe www.orange.ro.

Serviciul Music Store poate fi folosit de pe telefoane cu functionalitati specifice, clientii Orange avand posibilitatea de a alege dintre Nokia N70, Nokia 6230i, Motorola V360, Samsung Z300 si Samsung Z500. Obiectivul Orange este de a dezvolta in continuare continutul de melodii disponibile, prin includerea unor noi case de discuri internationale si romanesti si largind oferta de telefoane compatibile cu acest serviciu.

Orange este lider de piata in Romania, cu peste sapte milioane de clienti si este parte a Grupului Orange, una dintre cele mai mari companii de comunicatii din lume, fiind prezenta in 17 tari.

La finele anului 2005, Orange Romania a avut o cifra de afaceri de 870 milioane euro si 6,8 milioane de clienti, inregistrand cea mai mare crestere a bazei de abonati si venituri dintre operatorii din Romania.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri