Tinerii sunt mari consumatori de telefonie inteligenta si nici nu mai concep sa cumpere un telefon fara sa aiba cel putin acces la internet si la retelele sociale, conform unei analize a EuroGsm, cel mai mare retailer al operatorului de telefonie Orange Romania.
„Persoanele tinere sunt foarte receptive la noutatile din domeniul tehnologic, iar cele mai multe solicitari primite de serviciul nostru de suport online GeekChat sunt legate de functionalitatile telefoanelor. Tinerii stiu exact de ce au nevoie si vor sa afle detalii concrete privind specificatiile tehnice ale terminalelor. De foarte multe ori chiar ne-am confruntat cu adevarati gadget freaks ce ne-au oferit provocari pe masura cunostintelor noastre”, a declarat Radu Boanca, membru al echipei The PhoneGeeks, divizia de tehnica si telefonie mobila a EuroGsm.

In ceea ce priveste aplicatiile pe care le ruleaza cel mai mult tinerii pe telefoanele mobile, pe primul loc se situeaza Facebook, urmat de YouTube si Yahoo Messenger. Topul celor mai folosite 5 aplicatii pe telefoanele tinerilor este completat de Foursquare (aplicatie care permite utilizatorului sa posteze locul in care se afla si sa vizualizeze fotografii si recomandari despre alte locatii din imprejurimi) si Instagram (aplicatie de editare foto care faciliteaza postarea rapida pe diverse retele sociale).

“In pofida cunostintelor ample despre capabilitatile oferite de noile telefoane, aplicatiile cel mai des utilizate raman cele de social media. Persoanele tinere adopta imediat acele aplicatii care le ofera posibilitatea de a impartasi cat mai multe informatii cu prietenii, mai ales prin retelele sociale”, a adaugat Radu Boanca.

In plus, tinerii prefera functionalitatile a doua sisteme de operare, Android, respectiv iOS, principalul lor avantaj fiind gama foarte variata de aplicatii preinstalate pe aceste sisteme, dar si posibilitatea de a descarca un numar impresionant de alte aplicatii din magazinele virtuale. Aplicatiile preinstalate le permit acestora navigarea prin GSP, comunicarea gratuita cu prietenii din alte tari prin VoIP sau acces facil la retelele sociale.

Intrebarile despre iPhone 4 si Samsung Galaxy S3, domina topul solicitarilor

„Cele mai multe intrebari pe care le primim sunt despre iPhone 4 si 4S, dar si despre ultimul model Samsung Galaxy S3. Tinerii doresc intotdeauna cel mai nou gadget si implicit printre primele optiuni se numara modelele celor doi competitori care isi disputa piata telefoanelor si tabletelor”, a declarat Sebastian Sabo, membru al echipei The PhoneGeeks.

In continuare, in clasamentul celor mai de interes telefoane se situeaza modelele urmatorilor doi competitori pe piata smartphone-urilor, HTC One X si Sony Xperia U, dar si modelul Samsung s5230 Hello Kitty, destinat cu precadere copiilor sub 14 ani.

„In ciuda preturilor ridicate, tinerii manifesta un interes foarte mare pentru aceste modele high-end, in special din tendinta de a fi in pas cu moda. Daca acum cativa ani achizitia unui telefon iti asigura totodata un anumit statut in grupul de prieteni, acest aspect se pastreaza si in prezent, insa telefonul trebuie sa fie cat mai <<smart>>”, a adaugat Sebastian Sabo.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri