Judecatorul care prezideaza procesul din SUA dintre Apple si Samsung si-a pierdut cumpatul joi, cand unul dintre avocatii companiei americane a prezentat o lista de 75 de pagini cu martori care ar trebui audiati in numai 4 ore, magistratul sugerand, ironic, ca acesta fumeaza crack, informeaza Mediafax.
"Nu am sa ma agit incercand sa obtin 75 de pagini de semnaturi de la oameni care nu vor depune marturie (...) 75 de pagini! 75 de pagini! Vrei sa emit un ordin pe 75 de pagini, cand daca nu fumezi crack stii ca toti acesti martori nu vor fi chemati din moment ce mai aveti mai putin de patru ore", a exclamat judecatorul Lucy Koh de la tribunalul federal din San Jose, unde cei doi giganti ai industriei IT se acuza reciproc de copierea smartphone-urilor si tabletelor si incalcarea a diverse brevete de inventie.

"Onorata instanta, va asigur ca nu fumez crack", a replicat sec avocatul Apple, Bill Lee, potrivit CNET.com.


Cele doua companii incearca sa valorifice cat mai bine putinele ore de examinare a martorilor care le-au mai ramas. La inceputul procesului, fiecare parte a primit cate 25 de ore pentru a-si prezenta argumentele in fata juriului.

Samsung mai are o ora si jumatate, iar Apple sase ore si jumatate, timp in care a planificat deja audieri cu anumiti martori adusi de Samsung si convocarea unor experti care sa demonteze unele informatii prezentate de compania sud-coreeana.

Nemultumita de volumul urias de documente adus in instanta de cele doua companii, judecatorul a amenintat ca ar putea reduce timpul disponibil celor doua echipe de avocati pentru pledoariile finale, stabilite la doua ore fiecare.

Koh a mai izbucnit in ultimele zile, nemultumita de comportamentul "legiunilor de avocati" ai Apple si Samsung. La inceputul acestei saptamani, magistratul le-a spus celor doua companii ca nu crede nimic din ceea ce spun avocatii lor, cerand documente in scris. Miercuri, judecatorul s-a plans ca cele doua parti aduc prea multe hartii, personalul cabinetului sau fiind coplesit de volumul urias de munca necesar pentru procesarea documentelor.

"Daca se va dovedi ca am parcurs aceste 75 de pagini pentru martori care nu vor fi chemati, ma voi gandi la o taxa potrivita faptei", a avertizat Koh.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri