Site-ul de haine, accesorii si produse de casa Fashion Days, care are operatiuni in sase tari din zona Europei de Est urmeaza sa extinda operatiunile de retail pana la finalul anului in alte patru tari, a declarat pentru wall-street.ro, Alexandra Dumitrescu, directorul de marketing al acestuia.
Managerul nu a precizat tarile in care se va extinde site-ul in urmatoarele luni.

Decizia vine dupa ce la inceputul lui august compania a anuntat ca a deschis un birou de achizitii la Düsseldorf, Germania.

Site-urile Fashion Days cuprind produse de la designeri precum Armani, Diesel, Dolce&Gabbana sau Calvin Klein, pentru care reducerile pot ajunge pana la 70-80%, insa acestea sunt disponibile numai membrilor. Practic, o persoana poate deveni membru doar daca primeste invitatie din partea unui alt client. Site-ul este descris ca fiind cel mai mare club online de shopping din zona Europei de Sud-Est cu peste 2,5 milioane de membri.

Fashion Days are 300 de angajati in cele doua birouri din Germania (birou de achizitii) si Elvetia (birou de management) si in cele sase tari in care este prezent „clubul”, adica in Romania, Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Slovacia si Republica Ceha.

In Romania este centrul operational logistic, biroul din tara noastra sustinand celelalte tari in desfasurarea activitatii.

Compania va angaja in urmatoarea perioada pentru departamente precum business intelligence, campaign production, accounting, customer support si logistica.

Site-ul a fost infiintat in 2009 in Elvetia de catre antreprenorii elvetieni, Markus Okumus si Jan Vichr, si a inceput sa isi desfasoare activitatea catre consumatori in Romania. Au urmat Cehia, Ungaria, Slovacia, Slovenia si Bulgaria.

Fashion Days a fost cumparat in decembrie anul trecut de catre MIH Allegro, parte a grupului online sud-african Naspers, cel mai mare jucator din online-ul romanesc cu un portofoliu de businessuri ca eMag.ro, PayU, compari.ro sau autovit.ro.

Sursa foto: fashiondays.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri