In urma incheierii primei runde suplimentare organizate in cadrul licitatiei de spectru pentru alocarea frecventelor in benzile de 800, 900, 1.800 si 2.600 MHz, Comisia de licitatie a ANCOM anunta ca va fi organizata o noua runda suplimentara luni, 17 septembrie, pentru alocarea blocurilor de frecvente ramase nealocate in urma celor patru runde de licitatie organizate pana in prezent", se arata intr-un comunicat al institutiei.

Licitatia pentru spectru a inceput luni, 10 septembrie, cand au avut loc doua runde primare, la finalul carora ANCOM a anuntat ca procesul va continua a doua zi cu noi runde, in conditiile in care cererea a depasit oferta in cel putin una dintre categorii.

A doua zi, autoritatea a anuntat ca vineri, 14 septembrie, va fi organizata o runda suplimentara pentru frecventele ramase neadjudecate, dupa ce marti, in a doua zi de runde primare, cererea nu a mai depasit oferta in niciuna dintre benzile scoase la licitatie.

Potrivit ANCOM, la rundele suplimentare pot participa toti ofertantii, indiferent daca au obtinut sau nu blocuri de frecvente in urma rundelor primare, fiind insa aplicabile limitarile privind dobandirea drepturilor de utilizare a spectrului.

In rundele suplimentare, fiecare ofertant poate licita pentru un pachet format din unul sau mai multe blocuri de frecvente disponibile in aceste runde, depunand o oferta in care indica pretul pe care este dispus sa-l achite pentru achizitionarea respectivului pachet, cu anumite limitari.

Fiecare pachet reprezinta in sine o oferta. Pentru fiecare pachet, oferta va preciza numarul de blocuri din fiecare categorie pe care ofertantul doreste sa le achizitioneze, precum si pretul total al pachetului.

In cea de a doua runda suplimentara, pretul ofertei nu va putea fi mai mic decat preturile de pornire (taxa minima de licenta) pentru blocurile incluse in oferta.

"Dupa incheierea fiecarei runde suplimentare, Comisia stabileste combinatia castigatoare care este acea combinatie de pachete continute in ofertele valabile depuse in runda suplimentara care, luate impreuna, au cea mai mare valoare dintre toate combinatiile posibile si indeplineste urmatoarele conditii: in fiecare categorie nu sunt acordate mai multe blocuri decat sunt disponibile in categoria respectiva; combinatia contine cel mult un pachet din partea unui ofertant; combinatia asigura alocarea celui mai mare numar de blocuri dintre cele disponibile in toate categoriile", se mai spune in comunicat.

La incheierea rundelor suplimentare vor fi determinate ofertele castigatoare pentru blocurile ramase neadjudecate dupa rundele primare, ofertantii castigatori, precum si preturile de baza pe care trebuie sa le plateasca acestia.

Licitatia se va incheia cu rundele de alocare, in care operatorii pot licita pentru locul dorit in banda.

Citeste si:

Operatorii care participa la licitatie sunt 2K Telecom (controlata de fratele lui Sebastian Ghita), Cosmote Romania, Orange Romania, RCS&RDS si Vodafone Romania.

ANCOM a scos la licitatie drepturile de utilizare a frecventelor in benzile de 800, 900, 1.800 si 2.600 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicatii mobile – voce si date – pe o perioada de 15 ani.

In cadrul procedurii, operatorii pot licita pentru doua tipuri de licente: pe termen lung (15 ani, valabile pana in aprilie 2029) si pe termen scurt (1 an si trei luni, valabile pana in aprilie 2014).

Pentru licentele pe termen lung, ANCOM scoate la licitatie 42 de blocuri pereche de cate 5 MHz, dintre care 6 sunt in banda de 800 MHz, 7 in banda de 900 MHz, 15 in banda de 1.800 MHz si 14 in banda de 2.600 MHz, precum si 3 blocuri nepereche de cate 15 MHz in banda de 2.600 MHz.

Aceste licente se vor acorda cu incepere de la 6 aprilie 2014. Pentru licentiere pe termen scurt, ANCOM scoate la licitatie 10 blocuri pereche de 2,5 MHz in banda de 900 MHz si 6 blocuri pereche de 5 MHz in banda de 1.800 MHz, resurse care sunt in marea lor majoritate folosite in prezent de Orange si Vodafone.

Pretul de pornire pentru fiecare bloc din cele patru benzi a fost stabilit prin hotarare de Guvern. Astfel, fiecare bloc alocat pe 15 ani din banda de 800 MHz va avea un pret minim de 35 de milioane de euro, cele din banda de 900 MHz de 40 de milioane de euro, respectiv 10 milioane de euro per bloc in banda de 1.800 MHz si 4 milioane per bloc pereche si 3 milioane pe bloc nepereche in banda de 2.600 MHz.

Pentru blocurile care vor fi alocate pe perioade de 15 luni, valorile au fost stabilite la 1,7 milioane de euro in banda de 900 MHz si 800.000 euro in banda de 1.800 MHz.

Calculata dupa costul de pornire al licentelor, valoarea licitatiei depaseste 700 milioane de euro.

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) este institutia care protejeaza interesele utilizatorilor de comunicatii din Romania.