Companiile din industria tehnologiei medicale cotate la bursele din SUA si Europa sfideaza mediul economic global in suferinta si inregistreaza performante solide si in 2011. Evolutia veniturilor depaseste estimarile din 2010 si atinge, pentru al treilea an consecutiv, o crestere de doua cifre a venitului net.
In timp ce industria continua sa fie provocata de cerintele crescande ale unui sistem de sanatate orientat pe rezultate, jucatorii sunt obligati sa identifice solutii luand in calcul un nou tip de client avizat de tehnologii de informare care impun ruptura de vechiul model de business din aceasta industrie.

Aceste concluzii sunt evidentiate in Pulse of the industry: medical technology report 2012, noul raport anual al Ernst & Young privind performanta industriei lansat astazi la conferinta AdvaMed 2012 din Boston, SUA.

Industria tehnologiilor medicale continua sa se dezvolte impresionant si sa reziste provocarilor din climatul economic global dificil.

Pe termen lung, multi jucatori din industrie se vor confrunta cu provocari semnificative pentru a gasi solutii sustenabile care sa faca fata turbulentelor generate de presiunea crescanda pe zona de preturi,de eforturile privind eficienta, precum si de eforturile continue de imbunatatire a eficientei in sistemului global de sanatate.

Pentru a face fata acestor provocari, companiile va trebui sa fie inovatoare in dezvoltarea de noi modele de afaceri, asa cum au facut-o, de-a lungul timpului, cu dezvoltarea de produse.

Principalele concluzii ale raportului Pulse of the industry:


- Veniturile obtinute de companiile care nu fac parte din grupuri din SUA si Europa au totalizat 319,9 miliarde dolari in 2011, o crestere de 6% fata de anul 2010. Profiturile au inregistrat o crestere viguroasa de 14% fata de 2010, ajungand la un un total de 19,9 miliarde de dolari.
- Pentru anul financiar incheiat la 30 iunie 2012, companiile publice din industria tehnologiilor medicale din SUA si Europa au atras finantari totalizand suma de 27,4 miliarde dolari, cu 26% mai mult fata de aceeasi perioada a anului 2011. Cu toate acestea, 80% din capitalul acumulat in aceasta perioada a fost sub forma de finantari prin imprumuturi, de un numar relativ mic de companii. Finantarea din alte surse a inregistrat o scadere cu 22% fata de anul precedent.
- Investitiile cu capital de risc au crescut cu 8% in anul financiar incheiat la 30 iunie 2012, totalizand 4,3 miliarde de dolari in USA si Europa. Finantarea cu capital de risc a crescut cu 11% in SUA in aceasta perioada, la 3,7 miliarde dolari, in timp ce in Europa a scazut cu 5%, la 676 milioane dolari.
- Activitatea de fuziuni si achizitii (M&A) in randul companiilor de tehnologii medicale din USA si Europa a inregistrat, in anul financiar incheiat la 30 iunie 2012, o valoare totala de 35 miliarde de dolari. Aceasta cifra a fost cu mult sub nivelurile inregistrate in ultimii doi ani, doar ca, in acesti ani, au fost derulate doua mari afaceri ce au implicat peste 10 miliarde de dolari.

Noi oportunitati “disruptive” in industria tehnologiilor medicale: aparitia tehnologiilor PI


Costul furnizarii asistentei medicale este in crestere, atingand o rata nesustenabila la nivel global. In acest context, companiile din industria tehnologiilor medicale trebuie sa demonstreze modul in care produsele lor imbunatatesc eficienta si rezultatele din domeniul sanatatii.

Raportul Pulse of the industry considera ca rolul industriei tehnologiilor medicale in acest ecosistem de asistenta medicala concentrata pe rezultate este afectat de aparitia unei clase complet noi de tehnologii medicale, definite in raport ca tehnologii "PI" (pacient participativ si informatii suport). Aceste tehnologii in curs de dezvoltare, care includ totul, de la aplicatii de smartphone-uri si platforme de social media, pana la accesarea de dispozitive inteligente, au potentialul de a reinventa atat sistemul de asistenta medicala prin furnizarea in timp real de date privind starea de sanatate a pacientilor, cat si modelul traditional din industria tehnologiei medicale prin aportul imens de eficienta pe care il aduc in sistem.

Adoptarea acestor tehnologii are, de asemenea, potentialul de a oferi noi surse de venit pentru companiile din industria tehnologiilor medicale si va avea implicatii semnificative asupra modelului traditional de afaceri din industrie. Companiile vor fi nevoite sa conceapa oferte convingatoare care sa raspunda nevoilor consumatorilor si cumparatorilor, in plus fata de ceea ce ofereau clientilor traditionali, si sa redefineasca modul in care aceste tehnologii creeaza, livreaza si aduc valoare adaugata.

Ar fi mai simplu pentru companiile din industria tehnologiilor medicale sa minimizeze presiunea aparitiei tehnologiilor PI, considerand ca vor avea un impact competitiv redus asupra afacerii lor. Dar, istoria tehnologiilor disruptive din alte industrii demonstreaza ca ar face acest lucru pe riscul lor. Companiile care vor fi liderii de maine din industrie vor fi acelea care vor sti sa utilizeze aceste tehnologii pentru a deveni mai orientate catre nevoile clientului si ale platitorului informat, care vor indrazni sa investeasca in modele noi de afaceri si se vor concentra permanent pe dezvoltarea unor oferte cu valoare adaugata pentru clienti.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri