Intr-un raport al comitetului permanent pentru securitate din Congres se arata ca Huawei si o alta companie chineza mai mica, ZTE, ar trebui sa fie investigate, iar afacerile din SUA sa le fie restrictionate mai strict, relateaza Financial Times.

Raportul are rol consultativ, dar acuzatiile impotriva Huawei ar putea adauga noi piedici in incercarea companiei de a patrunde pe piata americana.

"Declaratiile si dovezile aduse de persoane care lucreaza sau au lucrat pentru Huawei in Statele Unite sau care au facut afaceri cu Huawei au scos la iveala mai multe acuzatii foarte serioase legate de comportamentul incorect, care trebuie investigat. Comitetul va recomanda o investigatie", se arata in raport.

Documentul se refera la acuzatii referitoare la aducerea in tara a unor angajati cu vize ilegale precum si la darea de mita pentru castigarea de contracte.

Citeste si:

Separat, raportul acuza legaturi ale Huawei mult mai stranse cu armata chineza decat recunoaste compania, prin furnizarea de echipamente speciale.

Aceasta acuzatie confirma opinii potrivit carora Huawei ar actiona ca agent al armatei chineze sau al guvernului, cu scopul de a submina infrastructura occidentala vitala, pentru a fi vulnerabila la atacuri.

Huawei a respins de mult timp aceste suspiciuni.

Huawei si ZTE au anuntat ca vor avea un punct de vedere dupa publicarea oficiala a raportului si au respins totodata acuzatiile dezvaluite pana acum.