Microsoft va fi reprezentata joi, 25 octombrie, de Todi Pruteanu, business strategy manager, la conferinta Wall-Street.ro: Inovatia in IT&C: Solutii pentru antreprenori si IMM-uri.

“Primele noua luni calendaristice au fost in linie cu asteptarile noastre. Am inregistrat o crestere semnificativa in a doua jumatate a anului fiscal trecut (n.red. perioada ianuarie-30 iunie 2012) Vrem ca anul acesta sa crestem, iar, realistic, credem ca se poate cu un singur procent. Cel mai bine ar fi cu 9,9%. Ne asteptam la o crestere, si o vom obtine. Sunt sigur”, a afirmat managerul.

In anul fiscal anterior (iulie 2011-iunie 2012), compania si-a majorat afacerile cu doua cifre, insa seful Microsoft nu a oferit date exact despre avans. El a precizat doar ca aceasta majorare a businessului a fost “mai aproape de 10%” comparativ cu anul fiscal precedent.

“Toate segmentele au crescut. Mult mai multi oameni au inceput sa foloseasca legal software-ul nostru, am inceput proiecte noi in virtualizare, solutiile noastre de business, de CRM si ERP, au crescut cu circa 30%, iar cresterea a fost mai ales in zona de companii mici si mijlocii. De asemenea, am avut succes in cateva proiecte guvernamentale. De exemplu, am avut un proiect de implementare la nivel national pentru 20.000 de utilizatori la una dintre institutiile centrale. Suntem fericiti cu aceste rezultate si as putea sa spun ca sunt exceptionale avand in vedere conditiile de piata. O parte importanta din businessul nostru este cu sectorul guvernamental, iar, pe de alta, parte, cheltuielile in zona de consumer au inceput sa incetineasca in ultimele trei-patru, poate din cauza unei incertitudini legate de fluctuatiile de curs”, a explicat Binkofski.

Microsoft Romania a avut in 2011 o cifra de afaceri de circa 31,8 milioane de euro si un profit net de aproape 3 milioane de euro, conform Ministerului de Finante. Cifra de afaceri raportata de companie nu reprezinta intreg businessul Microsoft pe piata locala. Sumele declarate reprezinta veniturile directe realizate in activitati de consultanta si servicii si veniturile din activitatile de marketing pentru produsele si solutiile Microsoft.

75% din cifra de afaceri a Microsoft este in zona corporate (companii si sectorul guvernamental)

In jur de 75% din businessul Microsoft in Romania este reprezentat de vanzarile de solutii pentru segmentul corporate: zona de IMM-uri inseamna 25% din cifra de afaceri, cea de companii mari acelasi procent, iar sectorul guvernamental tot 25%. Restul de vanzarilor, de 25% din business, este reprezenat de segmentul consumer.

Pentru anul fiscal care s-a terminat la 30 iunie, compania a raportat o crestere de 25% pe consumer, 10% pe zona de IMM-uri si in jur de 10% pe segmentul guvernamental si de companii mari. Avansul mare din segmentul de consumer este determinat si de faptul ca foarte multe companii mici isi cumpara produsele din retail, multe din vanzarile catre IMM-uri inregistrandu-se astfel ca fiind catre consumatori finali.

“Provocarea mare pe care o avem este in zona de companii mari, pentru ca au inceput, mai ales in zona de financiar, sa opreasca investitiile in IT pentru a vedea ce se intampla. Sunt niste turbulente, dar aceasta este o tendinta globala cu care nu se confrunta doar Romania sau doar Microsoft. Acest segment este putin nesigur incontro se indreapta. Si in zona guvernamentala, la nivelul tarilor din Uniunea Europeana, este o tendinta similara”, a mai spus seful companiei de software.

El a adaugat ca cele mai mari investitii in tehnologie sunt facute de companiile mijlocii care au devenit mari in ultimii ani, dar care nu sunt inca la nivelul marilor banci ori a companiilor de productie.

Piata de cloud este inca subdezvoltata. Trebuie investit in educatie

“Dar sunt companii moderne, foarte active, care au iesit din Romania, care devin internationale si care inteleg puterea IT-ului in cresterea businessului. A doua crestere vine din zona de IMM-uri care intra in scenariul cloud. Pentru ca astfel pot folosi tehnologia de care au nevoie fara a face investitii foarte mari la inceput. Pot incerca ce merge fara a face investitii mari. Evident aceasta piata este inca subdezvoltata si trebuie investit in educatie. Dar vedem semne foarte pozitive in aceasta zona”.

Citeste si:

Cloud Computing reprezinta o solutie prin care aplicatiile, tehnologiile si datele sunt disponibile online si astfel se elimina investitiile pentru achizitia si mentenanta hardware. Pe de alta parte, plata se face pe baza de abonament, in functie de gradul de utilizare a programelor cumparate. Practic, prin cloud computing antreprenorii pot utiliza serviciile si produsele IT pe care si le doresc, dar la costuri mult mai mici. Ajung astfel sa utilizeze produse si servicii pe care pana acum doar companiile mari, cu bugete IT de sute de mii si milioane de euro si le puteau permite.

Microsoft Romania a lansat solutiile de cloud computing in 2010 si ofera servicii precum Office 365 (solutii de productivitate care contin Microsoft Office 2010, servicii de e-mail si comunicare unificata), Dynamics CRM Online (pentru gestionarea bazei de clienti, este folosit in departamentele vanzari, marketing si servicii), Windows Intune (pentru gestionarea computerelor), Windows Azure (pentru crearea si dezvoltarea de aplicatii) si Private Cloud (servicii de cloud computing care sunt implementate direct de catre clienti).

Cei mai multi clienti de cloud computing aleg Office 365

Cei mai multi clienti de cloud computing au ales Office 365, oficialii companiei adaugand ca acest pachet ar putea deveni cea mai de succes tehnologie lansata de Microsoft pentru segmentul de business.

In anul fiscal anterior (iulie 2011-iunie 2012) vanzarile Microsoft Romania pe segmentul de Office 365 au crescut de peste 10 ori comparativ cu anul fiscal precedent. Cresterea a fost determinata si pentru ca Microsoft are un parteneriat pentru vanzarea Office 365 in zona de IMM cu UPC, unul dintre cei mai mari operatori telecom de pe piata locala. Office 365 ofera in cloud servicii de email, colaborare pe documente, conferinte web si versiunea online ale aplicatiilor Microsoft Office.

“Numar de utilizatori de cloud este de ordinul zecilor de mii. Serviciile sunt foarte, foarte la inceput, dar ceea ce ne face sa mergem mai departe este felul in care este folosit, cat de creative au fost unele companii”, mai spune seful Microsoft.

Daca nu este capabil sa explici ca un soft va genera profit, nu ai nicio sansa sa-l vinzi

In general, companiile mici si mijlocii investesc cel putin 5% din cifra de afaceri pentru investitii in IT.

“Dar nu este o regula, pentru ca daca vad ca pot creste, investesc mai mult. Banii pe care IMM-urile ii aloca sunt foarte putini. Ei investesc in sisteme foarte simple, de obicei isi fac lucrurile in Excel sau investesc intr-o conexiune la internet si intr-un PC. Asta este tot. Dar este posibil sa investeasca mult mai mult daca vad ca le aduce productivitate. Aceasta este discutia. Pe de alta parte,clientii spun nu, daca nu vad beneficiul acestor solutii. Astazi mai poti vinde software doar daca spui care este profitul pe care acesta ti-l aduce. Daca un client vrea sa cumpere este mult mai usor, dar daca nu vrea si nu esti capabil sa explici cum va genera profit sau progres, nu ai nicio sansa”, afirma directorul general al Microsoft Romania.

Todi Pruteanu, business strategy manager in cadrul Microsoft, va fi speaker joi, pe 25 octombrie, la conferinta Wall-Street.ro: Inovatia in IT&C: Solutii pentru antreprenori si IMM-uri, organizata in parteneriat cu Microsoft Romania si Romtelecom.

Daca vrei sa afli mai multe despre inovatia in IT-ul romanesc, despre investitiile pe care le fac companiile din Romania in IT, despre ce inseamna serviciile cloud, participa la conferinta Inovatia in IT&C: Solutii pentru antreprenori si IMM-uri!

Tot ce trebuie sa faci pentru a participa la conferinta este sa completezi formularul disponibil aici.