Actiunile grupului japonez Panasonic, unul dintrre cei mai mari au ajuns luni la cel mai redus nivel din 1975, anul lansarii video recorder-ului Betamax, declinul recent al companiei japoneze fiind determinat de majorarea estimarilor privind pierderile din cauza costurilor mai mari de restructurare si de scaderea cererii, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.
Panasonic s-a depreciat luni la Tokyo cu 5,6%, la 388 yeni (4,8 dolari la cursul de luni de pe piata interbancara), cel mai redus nivel din februarie 1975. Actiunile companiei au inchis vineri la New York in coborare cu 4,4%, la 5 dolari, valoare la care capitalizarea de piata a producatorului de electronice este de 11,6 miliarde dolari.

Actiunile Panasonic au scazut in acest an la Tokyo cu 41%, una dintre cele mai abrupte corectii din componenta indicelui de referinta Nikkei 225.

Compania, cu o traditie de aproape 100 de ani, a anuntat la sfarsitul lunii noiembrie estimari care indica o pierdere neta de 9,5 miliarde de dolari pentru anul fiscal care se va incheia in luna martie. Anterior, in luna mai, Panasonic anticipa incheierea anului fiscal cu un profit de circa 625 milioane dolari.

Odata cu noua prognoza, Panasonic a anuntat ca nu va propune plata unui dividend pentru anul fiscal in curs, o premiera in ultimii 62 de ani.

Standard & Poor's a retrogradat saptamana trecuta ratingul Panasonic de la "A-" la "BBB", notand printre dezavantajele compainei "pierderi uriase", dar si deteriorarea conditiilor de pe piata electronicelor de consum, panourilor solare si electrocasnicelor.

Cheltuielile de restructurare ale Panasonic in actualul an fiscal sunt estimate la 5,5 miliarde dolari, suma care include deprecierea activelor diviziilor de celulele fotovoltaice, baterii si telefoane mobile.

Foto: panasonic.net


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri