Piata bunurilor de folosinta indelungata din Romania a inregistrat o usoara scadere in cel de-al treilea trimestru din 2012. Vanzarile din T3 2012 au insumat 337 de milioane de euro, cu 1.3% sub valoarea de anul trecut.
Inca o data, rezultatele pietelor monitorizate de TEMAX Romania au fost mixte. Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, vanzarile au fost mai bune pentru sectoarele Telecom, Imprimante si Multifunctionale si Electronice. Piata de IT a fost relativ stabila, in timp ce sectorul Foto a inregistrat o scadere rapida fata de ratele de crestere din prima parte a anului. Electrocasnicele mici nu au performat prea bine (-7.0%), iar electrocasnicele mari au avut inca un trimestru dificil, scazand cu 9.9%.

Telecomunicatii: Gama variata de smarphone-uri a contribuit la cresterea valorica a sectorului


Valoarea totala a pietei de telefoane mobile si smartphone-uri a inregistrat in al treilea trimestru al anului 2012 o crestere semnificativa de 12.3% comparativ cu aceeasi perioada a anului 2011, insumand 53 milioane de euro.

Datorita portofoliului variat de produse, segmentul de telefoane smartphone a reusit sa determine o crestere a valorii pietei de telecom. Desi piata este dominata de telefoanele ce incorporeaza sistemul de operare Android, s-a constat o crestere si pentru cele cu Windows Phone.

Telefoanele de tipul mobilephones raman dominante in ceea ce priveste volumul pe piata totala de telecom si in trimestrul al treilea al anului 2012.

Piata de imprimante si multifunctionale: Creste valoarea vanzarilor de imprimante “single function”


Piata de imprimante si multifunctionale ramane stabila in jurul valorii de 7 milioane de euro si in cel de-al treilea trimestru al anului 2012, inregistrand o crestere de 5.1% comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior. Cresterea a fost asigurata deopotriva de cresterea pietei de imprimante “single function” (+9%), dar si de cea a pietei de multifunctionale (+4%). Echipamentele ce incorporeaza tehnologia laser raman pe un trend ascendent in timp ce valoarea vanzarilor de produse cu tehnologie inkjet continua sa scada.

Cresterea s-a manifestat cu precadere in sectorul achizitiilor corporate, dar segmentul consumatorilor casnici a inregistrat si el o valoare usor peste cea din T3 2011.

Electronice: O piata a televizoarelor


Vanzarile din T3 2012 au marcat inca un trimestru bun pentru sectorul electronicelor. In cel de-al treilea trimestru vanzarile totale au crescut cu 3.5%, valoarea totala a pietei de electronice fiind de 60 milioane de euro.

Se poate spune ca inca o data cea care aduce valoare adaugata pe piata de electronice este aceeasi categorie. Astfel, 50 milioane de euro au venit doar din vanzarile de televizoare plate. Televizoarele plate de dimensiuni medii (32 inch) inca reprezinta aproape jumatate din vanzarile de LCD-uri, mentinand o dinamica pozitiva. Totusi, ritmul de crestere pentru acest segment este mai lent comparativ cu diagonalele mai mari. O treime din vanzari, in valoare, reprezinta televizoarele cu diagonala ecranului mai mare de 40 inch. Performanta segmentelor 3D si Smart TV impulsioneaza piata de LCD-uri cu diagonala mai mare, in contrast cu Plasma, unde vanzarile modelelor cu aceste inovatii sunt mai degraba scazute si stagnante.

In concluzie, performanta stabila a intregului sector poate fi atribuita evolutiilor pozitive de pe piata televizoarelor plate. Acest lucru arata ca pentru restul electronicelor, vanzarile sunt inca slabe si in scadere. Daca piata de electronice va continua pe acelasi trend si in T4 2012, atunci televizoarele vor fi inca o data cele care vor salva situatia; poate cu o revenire timida a segmentului de audio.

IT: Perifericele si tabletele asigura stabilitatea sectorului


In al treilea trimestru al lui 2012 piata de IT a ramas pe un trend descrescator fata de aceeasi perioada a anului trecut. Inregistrand o valoare de 96 milioane de euro, valoarea vanzarilor din sectorul IT a fost cu 1.1% sub cea din T3 2011. Categoria de produse care a inregistrat cea mai mare scadere a fost cea a monitoarelor, urmata de calculatoarele desk computing si camerele web. Laptopurile au ramas inca sub valoarea din acelasi trimestru al anului 2011. Cresteri importante fata de T3 2011 au inregistrat tastaturile si mausii. Vanzarile de tablete continua sa creasca si in acest trimestru.

Foto: Cadere rapida


Evolutia buna a vanzarilor din categoria foto care a inceput inca din prima parte a anului, pozitionand acest sector pe un drum ascendent, s-a terminat brusc in T3 2012. Vanzarile de camere foto digitale si rame foto digitale au scazut cu 2%. Valoarea totala din T3 2012 a fost 12 milioane de euro, la fel ca in T2 2012.

Camerele foto compacte au fost cele care au scazut cu 9%, septembrie fiind in mod special o luna foarte slaba prin prisma unei cereri mai scazute decat in lunile anterioare si a unui numar mai redus de promotii. Segmentul compactelor care costa mai putin de 100 EUR a fost cel mai afectat in acest trimestru.

In ceea ce priveste D-SLR-urile, dinamica este inca una pozitiva, cu toate ca cresterea acestui segment se afla la jumatate din performanta din T2 2012. Aparatele mirrorless, segment in crestere in tarile vestice, inregistreaza inca vanzari nesemnificative in Romania.

Daca piata foto va continua pe acelasi trend si in urmatoarele luni, va fi nevoie de o luna decembrie foarte puternica, cu o multitudine de activitati promotionale, pentru a mentine urmatorul trimestru intr-o dinamica pozitiva.

SDA: Vremuri dificile


Categoria electrocasnicelor mici a avut in 2012 un al treilea trimestru dificil, cu vanzari totale in scadere cu 7% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, ajungand la un total de 25 milioane de euro.

Vanzarile au fost afectate negativ de performanta multor grupe de produse, dar mai ales de cele cu scadere de doua cifre cum ar fi aparatele pentru prepararea alimentelor, storcatoarele de fructe si legume si uscatoarele de par. In cazul aparatelor pentru prepararea alimentelor, toate segmentele au contribuit la declinul sectorului.

In ciuda scaderii vanzarilor de aspiratoare, din cauza performantei negative a celor cu sac, a existat o crestere a celor fara sac.

Cresteri semnificative se regasesc la categoria de aparate pentru prepararea bauturilor calde. Cu exceptia filtrelor de cafea, vanzarile de masini de cafea si espresso au inregistrat cresteri in perioada iulie-septembrie 2012. Consumatorii romani prefera masinile de cafea care folosesc capsule sau pad-uri si cele fullautomatic. Aceste decizii au fost influentate si de scaderea preturilor.

Vanzarile de aparate de ras si epilat au fost impulsionate de epilatoare, care dau dovada de o usoara recuperare in T3 2012 fata de T3 2011.

Electrocasnice mari: Inca pe un trend descrescator


Sectorul electrocsnicelor mari a scazut cu 9.9% in valoare in T3 2012 comparativ cu acelasi trimestru a lui 2011 inregistrand 84 milioane de euro. Chiar daca septembrie 2012 a scazut doar usor fata de anul trecut, vanzarile slabe din iulie 2012 si august 2012 de pe majoritatea pietelor de electrocasnice mari au influentat foarte mult performanta acestui trimestru.

Similar cu celelalte evolutii trimestriale, si in T3 2012 pietele de aragazuri, frigidere si masini de spalat rufe trec prin vremuri dificile, inregistrand rate de scadere de doua cifre. Declinul acestor piete mari, -12% in medie, este cauzat in mare parte de scaderi importante in cererea consumatorilor (unitati vandute), pretul mediu diminuandu-se cu nu mai mult de 5% in acest trimestru fata de T3 2011. Pietele mai mici, cuptoare, plite si uscatoare de rufe, si-au continuat evolutia pozitiva, in timp ce piata de masini de spalat vase stagneaza. In concluzie, piata electrocasnicelor mari de sine statatoare pierde teren, in timp ce segmentul incorporabilelor creste cu aproximativ 6% in valoare in T3 2012 fata de T3 2011, reprezentand 11% din valoarea pietei de electrocasnice mari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri