Grupul Sage a intrat in luna mai a acestui an pe piata locala, furnizorul de software comercializandu-si solutiile prin Deveho Software Consulting, companie specializata in implementarea la nivel international a solutiilor Sage.

“Romania inca nu este o piata matura in zona de ERP (n.red planificarea resurselor intreprinderii). Bineinteles ca depinde de la companie la companie, dar IT-ul nu este inca vazut ca un sistem care aduce valoare in monitorizarea businessului. Nu este acelasi nivel de maturitate precum in alte tari, piata ar trebui educata mai mult”, explica Alain de Martin de Vivies (foto stanga).

Piara romaneasca de ERP nu creste semnificativ pana in 2014

De altfel, reprezentantii companiei de consultanta consultanta Pierre Audoin Consultants (PAC) afirma ca in timp ce in Rusia, Polonia, Cehia, Germania si Austria cererea de ERP este tot mai mare, piata romaneasca ramane in jurul aceleiasi valori pana in 2014, din cauza investitiilor aproape inghetate din sectorul public, motorul care ar putea duce la dezvoltarea domeniului datorita volumelor mai mari pe proiect.

Piata romaneasca de ERP a fost estimata anul trecut la circa 105 milioane de euro fata de 95,8 milioane de euro in 2010, conform PAC. Cel mai mare jucator pe segmentul de software si servicii este Totalsoft, in timp ce pe zona de vanzaril de licente si mentenanta liderul este SAP.

Conducerea Deveho Software Consulting si-a propus ca pana in mai 2013 sa castige trei clienti locali pentru implementarea solutiilor Sage, ceea ce ar genera venituri de 200.000 de euro din vanzari de licente si servicii. In prezent Sage are aproximativ 30 de clienti cu circa 100 de utilizatori in Romania, insa aceste colaborari sunt in baza unor colaborari la nivel international.

Un alt obiectiv al Sage este ca in urmatorii cinci ani sa ajunga la o cota de piata de 15% pe piata din Romania, target care se aplica pentru toate pietele pe care intra.

Au lansat o noua solutie de ERP

“Deocamdata suntem in targetul pe care ni l-am propus. Cand intram pe o piata noua vrem cat mai multi clienti castigati la nivel local. Am avut discutii pentru cateva proiecte, clientii pe care ii intalnim sunt asa cum ne asteptam, nu suntem surprinsi. Unii ne cunosc, altii ne cunosc mai putin, si, de aceea, este important sa avem oameni locali, implementari locale. Dar suntem mai bine cunoscuti decat in mai, cand am intrat pe piata romaneasca”, afirma Guy Leclercq (foto dreapta), directorul general al Deveho Software Consulting.

Citeste si:

Companiile care au investit cel mai mult anul trecut in solutii ERP au fost cele din domeniul industrial si comert, potrivit datelor PAC. In Romania, in general investitiile de ERP sunt pana in 500.000 de euro, putine companii trecand de aceasta suma.

Sage a lansat in urma cu o luna in Romania solutia ERP X3 v.6.5, care integreaza solutii CRM, de management al documentelor electronice si o platforma de legislatie de mediu. Aceasta este cea mai noua versiune a Sage ERP X, o solutie software pentru companiile cu 50 pana la 2.500 de angajati. In prezent, aceasta este folosita de 3.500 de companii din 56 de tari, printre cei mai importanti clienti numarandu-se Société Générale, Michelin si L'Oreal.

Pentru Romania, Sage ERP X3 integreaza specificatiile legale si fiscale, precum declaratia 390 VIES, declaratia 394 sau declaratia de schimb intracomunitar.

Grupul Sage este un furnizor de software de business, cu afaceri de circa 1,53 miliarde de euro si in jur de 6 milioane de utilizatori, majoritatea IMM-uri.