Compania Romtelecom a primit decizia Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii (ANRC) care modifica Oferta de Referinta pentru Accesul neconditionat la bucla locala (ORA), document care stabileste conditiile in care furnizorii alternativi pot oferi servicii prin intermediul buclei locale detinute de Romtelecom (cele doua fire de cupru prin care se conecteaza fiecare abonat la centrala telefonica). Ca rezultat al acestor modificari, furnizorii de Internet de mare viteza si telefonie fixa care nu detin o infrastructura proprie vor avea acces mai usor la abonatii conectati in reteaua Romtelecom.

Modificarile si completarile prevederilor ORA au fost necesare pentru ca unele clauze din ORA propusa de Romtelecom nu respectau prevederile deciziei presedintelui ANRC, care stabileste cadrul de reglementare privind accesul neconditionat la bucla locala. De asemenea, ANRC a modificat si completat Decizia presedintelui ANRC cu scopul de a clarifica unele prevederi, precum si de a detalia anumite obligatii impuse in sarcina Romtelecom.

Pentru a asigura un mediu de afaceri predictibil, versiunea revizuita a ORA va contine toate tarifele si serviciile necesare companiilor care solicita Romtelecom acces la bucla locala, in pachetul de servicii reglementate de ANRC fiind incluse si alte servicii, neprevazute initial, insotite de tarifele care pot fi practicate.

De asemenea, planurile de modificare a retelei de acces, in sensul modernizarii acesteia sau al scoaterii din uz a unor elemente de retea, vor fi publicate in ORA cu cel putin 12 luni inaintea implementarii pentru a da furnizorilor alternativi posibilitatea a include din timp, in propriul plan de afaceri, aceasta interventie.

Furnizorii alternativi vor fi in masura sa cunoasca conditiile in care insasi compania Romtelecom se foloseste de elementele propriei infrastructuri pentru a oferi servicii de Internet si telefonie abonatilor. Acest lucru va fi posibil prin publicarea de catre Romtelecom a unui document care se intituleaza Conditiile Interne de Referinta pentru Accesul neconditionat la bucla locala (CIRA).

Conditiile de furnizare a serviciilor vor fi facute publice trimestrial

Asemanator ORA, documentul va contine lista tuturor serviciilor oferite intern in scopul furnizarii accesului neconditionat la bucla locala, tarifele de decontare interna pentru fiecare dintre aceste servicii, conditiile de calitate, termenele de furnizare a serviciilor, termenele de remediere a defectiunilor si descrierea detaliata a procedurilor interne de furnizare a serviciilor.

CIRA va explica detaliat eventualele diferente dintre conditiile in care serviciile de acces neconditionat la bucla locala sunt furnizate intern si conditiile in care aceste servicii sunt furnizate operatorilor alternativi.
Trimestrial, pe pagina de Internet a Romtelecom, va fi publicat un set de indicatori care vor descrie conditiile in care compania a furnizat, in ultimele 3 luni, intern si altor operatori, servicii de acces la bucla locala. Acesti indicatori se refera la conditiile de calitate si disponibilitate, termenele de furnizare a serviciilor si termenele de remediere a defectiunilor pentru propriile servicii ale Romtelecom comparativ cu cele puse la dispozitia altor operatori.

Ce inseamna accesul total sau partajat la bucla locala?

In cazul accesului total la bucla locala, cele doua fire telefonice prin care se conecteaza un abonat la centrala telefonica (care poarta denumirea de bucla locala) sunt inchiriate unui operator alternativ care le va utiliza in mod exclusiv pentru a furniza atat servicii de acces la Internet in banda larga cat si servicii de telefonie.

Pentru accesul partajat, Romtelecom utilizeaza doar canalul de frecventa joasa pentru furnizarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte fixe, celelalte canale de frecventa fiind utilizate de furnizorul alternativ in scopul furnizarii de servicii de acces la Internet in banda larga. Echipamentele pentru furnizarea serviciilor de acces la Internet in banda larga apartin furnizorului alternativ.