"Rezultatele bune obtinute in primul trimestru al anului 2006 reprezinta o confirmare a strategiei de extindere si de apropiere fata de client, mai ales in aceasta perioada in care piata IT&C din Romania se situeaza pe un trend descendent comparativ cu anul 2005", a declarat Cristian Fughina, presedintele grupului K Tech - Ultra PRO.
       
In acest an, grupul K Tech - Ultra PRO si-a propus o crestere a cifrei de afaceri cu 20 la suta comparativ cu anul 2005 si o investitie de 1,5 milioane dolari in dezvoltarea si modernizarea lantului de magazine Ultra PRO Computers.
       
De asemenea, 2006 poate reprezenta un an in care vor fi demarate actiuni pentru atragerea din 2007 - 2008 a unor fonduri de investitii sau listarea la bursa.
       
"Aceste demersuri vor fi intreprinse numai in momentul in care vom considera ca este oportuna o astfel de atragere de fonduri. Trebuie sa fim constienti ca, daca dorim sa mentinem pozitia de companie puternica pe piata romaneasca, trebuie sa dispunem de fonduri substantiale, care sa permita o dezvoltare sanatoasa si sa sustina obiectivele propuse", a mai adaugat Cristian Fughina.
       
In anul 2005, grupul K Tech - Ultra PRO a vandut un numar de peste 64.221 sisteme desktop "Ultra", ocupand primul loc in topul vendorilor de unitati desktop sub brand propriu, cu o crestere de 35 la suta comparativ cu anul 2004.
       
"Preconizam ca si in acest an ne vom mentine pozitia de lider al pietei de IT&C printr-o crestere a cotei de piata, pe care o vom realiza prin intermediul celor doua directii de activitate ale grupului K Tech - Ultra PRO: distributia si retailul", a precizat Cristian Fughina.
       
Grupul K Tech - Ultra PRO detine, in prezent, un numar de 80 de magazine in toata tara, unele fiind in proces de reamenajare, pentru o mai buna interactivitate cu clientii.
       
K Tech - Ultra PRO este, conform ultimelor date furnizate de IDC EMEA PC Tracker, lider pe piata PC-urilor din Romania in anul 2005. Compania ocupa primul loc in topul vendorilor de unitati desktop sub brand propriu, cu un numar de peste 64.221 unitati "Ultra" vandute si o crestere de 35 la suta comparativ cu anul 2004, detinand o cota de piata de 12,8 la suta.
       
Grupul K Tech - Ultra PRO este una dintre cele mai importante prezente de pe piata romaneasca de IT, desfasurand activitati atat in segmentul de retail cat si in cel de distributie. Activitatea de distributie a grupului, realizata prin K Tech Electronics, s-a desfasurat in 2005 printr-un numar de aproximativ 1.800 resell-eri, intr-o crestere sensibila fata de anul precedent.
       
Anul trecut, grupul K Tech - Ultra PRO a obtinut o cifra de afaceri de 80 milioane dolari, in crestere cu 20,30 la suta comparativ cu anul 2004. in ultimii doi ani, grupul K Tech - Ultra PRO a dus o politica constanta de extindere a lantului de magazine Ultra PRO Computers. in luna decembrie 2005, lantul de retail era alcatuit din 79 magazine, din care 24 in Bucuresti si restul acoperind orasele importante din tara.