Grupul finlandez Nokia pariaza ca parteneriatul cu Microsoft, cel mai mare producator de software si operator de servicii destinate companiilor, va ajuta smartphone-urile echipate cu Windows Phone sa acapareze piata corporate, care prefera in mod traditional terminalele BlackBerry.

Smartphone-urile Nokia Lumia, inclusiv cele doua noi modele prezentate in aceste zile la Mobile World Congress, Barcelona, sunt echipate de producator cu Microsoft Excel, Word si PowerPoint, cele mai populare platforme software din categoria lor.

Lupta pentru locul al treilea pe piata smartphone-urilor ar putea depinde in mare masura de rezultatul duelului de pe segmentul telefoanelor si serviciilor destinate companiilor.

Actiunile Nokia si BlackBerry au scazut cu aproximativ 90% in ultimii 5 ani, pe masura ce consumatorii, si mai tarziu companiile, au trecut la Android sau iPhone.

"Pe o scara de la 1 la 10, importanta castigarii pietei corporate primeste destul de clar nota 11", comenteaza pentru Bloomberg Ramon Llamas, analist la compania de cercetare IDC, din Boston.

Llamas anticipeaza ca terminalele Windows Phone vor bate BlackBerry in acest an, cu cea mai mare parte a vanzarilor trecute in dreptul Nokia.

Citeste si:

BlackBerry a inventat modelul smartphone-ului dotat cu servicii software si securitate avansata pentru executivi si politicieni si este inca omniprezent la Washington si pe Wall Street.

Nokia va incerca, probabil, sa se adreseze sefilor de companii interesati sa sincronizeze cu usurinta informatii intre smartphone si computerul de la birou, dotat de cele mai multe ori cu sistemul de operare Windows.

Compania finlandeza a vandut in ultimele trei luni ale anului trecut 4,4 milioane de smartphone-uri Lumia, cu Windows Phone, in timp ce volumul vanzarilor BlackBerry a totalizat 7,4 miliane de unitati. Piata smartphone-urilor a totalizat anul trecut peste 200 de milioane de terminale vandute, 90% dintre acestea fiind dispozitive echipate cu Android sau iPhone-uri.

Apple si producatorii de telefoane cu Android se adreseaza in principal consumatorilor. Utilizatorii business sunt importanti pentru producatorii de telefoane deoarece un singur director poate comanda sute sau mii de telefoane pentru angajatii sai. Totodata, terminalele folosite la birou tind sa aduca marje de profit mai ridicate si imbunatatesc relatia producatorului cu operatorii retelelor de telefonie mobila, deoarece facturile sunt de obicei mai ridicate decat in zona consumatorilor casnici.

Nokia si BlackBerry nu pot conta insa pe succes garantat pe piata corporate, deoarece gigantii care domina zona smartphone-urilor de larg consum au inceput ofensiva pe celalalt front. Samsung a cumparat in luna ianuarie compania de securitate informatica Fixmo, pentru a-si imbunatati oferta destinata utilizatorilor business. Apple a reusit recent sa atraga o parte dintre directorii Home Depot, unul dintre cele mai mari lanturi de magazine de bricolaj din Statele Unite.