"Se aproba, in unanimitate, stabilirea remuneratiei lunare nete a directorului general al Companiei Nationale Posta Romana, in cuantum cuprins intre 5.000 euro/luna - 10.000 euro/luna", se arata intr-o hotarare a actionarilor din decembrie 2012.

Citeste raspunsurile Postei Romane privind problemele semnalate de clienti.

Cum explica Posta Romana birocratia excesiva si reclamatiile

Cum explica Posta Romana birocratia excesiva si reclamatiile

Alte doua hotarari AGA stabilesc clauzele contractuale cuprinse in contractul de mandat incheiat cu directorul general, precum si remuneratia membrilor Consiliului de Administratie, din care face parte si Smeeianu, in suma neta de 1.000 de euro lunar.

Remuneratia directorului general aprobata in luna decembrie depaseste cu mult valorile din contractul de mandat stabilite pentru 2011 si 2012, scrie Mediafax.

O hotarare de guvern publicata in luna august a anului trecut, prin care a fost aprobat bugetul Postei pentru 2012, prevede la capitolul de cheltuieli "contract de mandat (inclusiv contributiile aferente)" suma de 114.000 lei (26.000 de euro, la cursul de schimb actual), de la 103.000 lei (23.600 euro) in 2011.

Smeeianu a preluat conducerea Postei Romane in prima parte a lunii mai 2012, la putin timp dupa instalarea primului Cabinet Ponta, fiind numit presedinte al Consiliului de Administratie si director general, in locul lui Daniel Neagoe.

In luna ianuarie a acestui an, el a fost inlocuit de la conducerea Consiliului de Administratie de Adrian Volintiru, actualul presedinte al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

In perioada 2002-2005, Smeeianu a condus autoritatea de reglementare in comunicatii, dupa ce anterior a fost secretar de stat in Ministerul Comunicatiilor in timpul primului mandat de ministru al lui Dan Nica.

In martie 2005, premierul Tariceanu (PNL) l-a inlocuit pe Smeeianu la conducerea autoritatii de reglementare in comunicatii (ANRC) cu Dan Georgescu (PNL).

Spre finele anului 2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie a anulat decizia prin care Smeeianu a fost demis si, conform sentintei, trebuia repus in functie si sa incaseze despagubiri de circa 100.000 lei.

Citeste si:

Daca intr-o prima faza premierul Tariceanu a anuntat ca Smeeianu va fi repus in functie, in decembrie 2006, Guvernul a decis infiintarea Autoritatii Nationale pentru Reglementarea in Comunicatii si Tehnologia Informatiei, prin reorganizarea Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii (ANRC), care a fost desfiintata.

Presedinte al noii autoritati a fost numit Dan Georgescu, care, in august 2008, a fost demis de catre premierul Tariceanu, iar o luna mai tarziu, dupa ce justitia a dat castig de cauza fostului sef ANRCTI, Executivul a hotarat infiintare a unei alte autoritati de reglementare a sectorului telecom (condusa de Liviu Nistoran), prin restructurarea ANRCTI.

Posta Romana este cel mai mare operator de profil si dispune de o retea teritoriala de aproximativ 7.100 de oficii postale.

Actionarii operatorului sunt Ministerul Comunicatiilor, cu o participatie de 75%, si Fondul Proprietatea, care detine 25% din capital.

In 2011, cifra de afaceri a CNPR a scazut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, in timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, conform datelor Ministerului Finantelor Publice.

In intervalul 2009-2011, pierderile companiei au cumulat 485,5 milioane de lei (peste 110 milioane de euro).

Posta Romana a inregistrat profit ultima oara in 2008, cand a raportat un castig net de 32.793 lei la afaceri de 1,4 miliarde de lei.

La finele anului 2011, operatorul postal de stat avea datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numarul mediu de salariati a scazut cu peste 2.500, la 32.124 de persoane.

Compania va fi privatizata in cursul acestui an, ofertele urmand sa fie deschise in data de 11 aprilie.