Cauzele pentru aceste scurgeri de informatii pot fi atat externe, cat si interne. 35% dintre specialistii IT au confirmat ca firmele lor s-au confruntat cu pierderea datelor din cauza unei infectii malware – cea mai frecventa amenintare externa. Cele mai des intalnite cauze sunt atacurile prin intermediul e-mail-ului (21%) si actiunile de phishing (17%). In ceea ce priveste amenintarile interne, pierderea informatiilor importante este cel mai adesea cauzata de vulnerabilitatile software-urilor (25%) utilizate de companie, pe care infractorii cibernetici le exploateaza pentru a infecta computerele atacate.

Dispozitivul mobil, principala platforma prin care se pierd datele

Majoritatea scurgerilor de informatii au fost de pe dispozitivele mobile, 23% dintre respondenti identificand astfel de pierderi, iar 15% au mentionat ca furtul dispozitivelor mobile a dus la compromiterea datelor. In 13% dintre cazuri, informatiile ajung pe maini gresite din cauza neglijentei, cum ar fi trimiterea mesajelor la o adresa de e-mail gresita.

„Varietatea de amenintari cibernetice care cauzeaza pierderile de date ilustreaza cat este de important ca fiecare companie sa constientizeze necesitatea de a utiliza o solutie de securitate structurata pe mai multe nivele. O solutie de securitate eficienta pentru companii trebuie sa asigure protectie atat impotriva amenintarilor externe, cat si impotriva amenintarilor interne, folosind instrumentele potrivite: tehnologii anti-malware, politici de securitate ale companiei, metode de prevenire a scurgerilor de informatii, instrumente de control si multe alte functii.”, a explicat Petr Merkulov, chief product officer (CPO) in cadrul Kaspersky Lab, unul dintre cei mai importanti producatorii de solutii de securitate din lume.

In cadrul studiului, realizat in parteneriat cu Kaspersky Lab, au fost intervievati peste 3.300 de specialisti IT din 22 de tari din lume. Respondentii au reprezentat companii de toate dimensiunile: mici, mijlocii si corporatii.

Citeste si:

Versiunea completa a raportului cercetarii realizate de B2B International, in luna iulie 2012, este disponibila aici.

Ai o neclaritate in ceea ce priveste securitatea datelor companiei in care lucrezi? Te simti amenintat sau banuiesti ca ai fost tinta unui atac informatic? Cauti sfaturi in mod GRATUIT?

Adreseaza-ne intrebarile sau nelamuririle tale aici, iar specialistii nostri in probleme de securitate IT iti vor raspunde !

Si tu poti fi tinta unui atac cibernetic. Informeaza-te!