Daniel Nicolescu va fi speaker in cadrul ecomTIM, cel mai important eveniment regional de e-commerce si marketing online. Afla mai multe despre cum poti participa la eveniment.

Cifra de 1,2-1,45 miliarde de euro preconizata de PayU este cea mai mare cifra estimata pana acum de vreun jucator din comertul electronic romanesc legat de valoarea acestei piete. De exemplu, compania de consultanta PwC Romania evalua domeniul la 647 milioane de euro anul trecut, in crestere cu 120 de milioane de euro comparativ cu 2011. De asemenea, conform aceleiasi companii, aceasta piata va creste anual, in medie cu 17%, urmand sa atinga valoarea de 1,14 miliarde de euro in 2016.

PwC: Piata romaneasca de comert electronic va fi de aprox. 650 mil. euro anul acesta

PwC: Piata romaneasca de comert electronic va fi de aprox. 650 mil....

Pe de alta parte, zona de plati online cu cardul, care ar reprezenta doar in jur de 20-25% din piata de comert electronic, va ajunge anul acesta la circa 290 de milioane de euro, in crestere cu aproximativ 30% fata de 2011, potrivit estimarilor PayU.

Comertul electronic cu plata online prin Romcard a avut o valoare anul trecut de circa 220 de milioane de euro, mai mult cu 38% comparativ cu 2011. De asemenea, au fost inregistrate 4,1 milioane de tranzactii, in plus cu 51% fata de anul anterior.

Segmentele care au avut cea mai buna evolutie in 2012 raportat la numarul de tranzactii au fost fashion (+ 486%), donatii (+111%), servicii (+54%) si flori (+51%), conform datelor PayU (foto tabel).

“La nivel de segmente, industria de confectii, incaltaminte si accesorii online va continua sa creasca intr-un ritm accelerat, dupa un 2012 in care numarul tranzactiilor pe acest segment a crescut cu 486%. Observam aici o evolutie a pietei similara cu ceea ce s-a intamplat in industria IT&C in urma cu mai multi ani, piata fiind impulsionata de jucatori noi. Fie ca sunt firme cu traditie in offline care isi dezvolta linii de business in online, designeri care gasesc in internet o piata de desfacere si de lansare mai usor de accesat sau firme pur online, comerciantii din aceasta industrie beneficiaza de un interes tot mai mare al utilizatorilor pentru aceste produse si de deschiderea lor in a interactiona cu afacerile si de a le recomanda si prietenilor”, explica Nicolescu.

Aproape orice tip de serviciu care presupune livrare electronica va creste

Pe de alta parte, managerul estimeaza ca majorari importante vor fi inregistrate si de segmentul de plati de utilitati, facturi, diferite taxe (industrie care in 2012 a crescut cu 49%) ori cel de servicii (reincarcare electronica, acces la continut, hosting).

“Aproape orice tip de serviciu care presupune livrare electronica va creste cu siguranta, plata online fiind metoda perfecta de achizitie. In principal insa, putem spune ca ne asteptam la cresteri pe aproape toate segmentele de activitate, atat pe baza rezultatelor din 2012, cat si pe baza tendintelor din piata. Observam o crestere accelerata a numarului de magazine online care implementeaza metode de plata online, dar si o crestere a numarului de platitori, lucru care nu poate sa duca decat la evolutia pozitiva a pietei”, mai spune managerul PayU Romania.

14% dintre platile cardul din magazinele online romanesti sunt facute din strainatate

Valoarea medie a unei tranzactii a fost anul trecut de 53 de euro, in scadere cu 8% fata de 2011. De asemenea, conform valorii medii, romanii sunt dispusi sa aloce bugete mai mari pentru pachete turistice si bilete de avion (809 de lei), software (744 de lei), IT&C (541 de lei), jucarii (340 de lei), donatii (334 de lei) si fashion (240 de lei), acestea fiind domeniile cu cel mai mare cos mediu de cumparaturi.

Citeste si:

In jur de 86% dintre tranzactiile facute in magazinele online romanesti sunt facute din Romania, restul de 14% fiind realizate din strainatate, in special din Italia, Spania si Marea Britanie.

In fata Ungariei si Ucrainei

Piata de comert electronic din Romania (estimata de PayU la circa 1,58-1,82 miliarde de dolari) este in urma unor tari precum Turcia (16 miliarde de dolari), Polonia (6 miliarde de dolari), Rusia (6 miliarde de dolari) sau Cehia (2 miliarde de dolari). Pe de alta parte este o industrie mai mare decat cea din Ungaria sau Ucraina.

Pentru acest an, conducerea PayU isi doreste sa consolideze doua produse lansate in cursul anului trecut (Pay on Time -plata automata a tranzactiilor periodice si Pay by Click -plata cu un click) si sa dezvolte tranzactiile online prin rate.

“Vom integra cardurile cu rate de la multiple banci intr-un singur flux financiar si vom oferi si oferi si posibilitatea platii prin internet banking cu confirmare instant prin intermediul mai multor banci, alaturi de ING cu care deja avem o colaborare in acest sens”, mai spune Nicolescu.

Vor sa faca angajari

PayU Romania are in prezent 72 de angajati, dupa doi ani de recrutare intensiva in care echipa s-a marit de la 27 de angajati.

“In 2013, vom consolida echipa actuala, insa vom continua sa investim si in recrutare pentru a putea implementa strategia acestui an care vizeaza consolidare, pe de o parte, si diversificarea portofoliului de clienti, pe de alta parte. Vom mari echipa de dezvoltare cu inca sase pozitii de senior: programatori si administrator de system. Iar, in functie de cerintele de business, ar mai putea sa apara si alte pozitii”, afirma seful PayU Romania.

Compania a procesat anut trecut tranzactii in valoare de 176,4 milioane euro.

Grupul PayU desfasoara operatiuni de integrare plati online pentru peste 18.000 de companii in Europa, Asia si Africa, oferind plati online catre aproximativ 300 milioane de utilizatori de internet. PayU este detinut de Naspers Ltd, un grup multinational cu operatiuni in domeniile media, internet si comert electronic in 131 de tari.