Tarom vrea sa puna accentul pe online pentru ca astfel compania poate trece mai usor pe profit, prin cresterea semnificativa a vanzarilor fara sa faca investitii mari.

“Costurile noastre sunt mult mai mici pe online, iar in actualul context noi de asta avem nevoie, trebuie sa devenim profitabili. Trebuie sa ne scadem costurile si singurul mod este abordarea acestei zone”, explica managerul.

Tarom trebuie sa ajunga pe profit in 2015 (la un castig de 92 de milioane de lei), ultimul an de profit al companiei fiind 2007. Intre 2008 si 2011, compania a acumulat pierderi de 835,8 milioane lei, conform Ministerului de Finante. In acelasi timp, Tarom a pierdut anul trecut in jur de 236 milioane de lei, insa datele sunt deocamdata preliminare si neaduditate.

De asemenea, compania vrea sa ajunga in 2015 la un grad de ocupare de 73% (in jur 2,5 milioane de calatori transportati) de la un procent de 66% si 2,19 milioane de oameni in 2012.

Investitie de 250.000 de euro in dezvoltarea pe online

Operatorul a inceput sa vanda bilete de avion online in urma cu cinci ani, insa conducerea companiei a decis sa investeasca in online in septembrie anul trecut, in perioada in care era in desfasurare procesul de recrutare a unui CEO privat.

“Planul de extindere pe online a fost atat pe agenda fostului Consiliu de Administratie si este si acum”, spune Liviu Constantin. De altfel, un avantaj pentru companie este faptul ca printre membrii Consiliului se numara si Marius Ghenea, fondatorul Fit Distribution, al doilea jucator pe piata locala de comert electronic si unul dintre cei mai cunoscuti antreprenori din online-ul romanesc.

“Vorbesc cu domnul Ghenea. Daca nu zilnic, macar o data la doua-trei zile”, spune Liviu Constantin.

Citeste si:

Investitia Tarom in dezvoltarea pe internet este de circa 250.000 de euro, banii urmand sa fie alocati pentru dezvoltarea unui call center non-stop format din 20 de oameni, in managementul relatiei cu consumatorii (CRM) si mai ales intr-o platforma noua de comert electronic. Platforma a fost creata in ultimele sase luni in functie de cerintele clientilor fideli ai companiei, in prezent, ea fiind in teste. Platforma va fi lansata pana la inceputul verii si va sustine atat vanzarile online prin Tarom.ro cat si pe Tarom Tours.

Constantin: Partenerii traditionali au inteles ca renuntam la ele...in niciun caz!

“O sa sa avem un sistem de vanzari pe toate platformele posibile de distributie: business (B2B), consumer (B2C) si business-to-business-to-consumer (B2B2C), adica generatie urmatoare de e-commerce. Vrem sa colaboram si cu partenerii traditionali de pana acum (n.red. agentiile de turism) care au reprezentat 55-65% din distributie. Ei au inteles ca renuntam la ei…in niciun caz! Vrem o colaborare si mai stransa, dar vrem sa intram puternic si in zona de online pentru ca acum suntem deficitari. Vrem sa avem o distributie cat mai larga, vrem sa intram foarte puternic pe social media, sa vindem prin Facebook”, spune oficialul Tarom.

In prezent, 60% din vanzarile de bilete Tarom sunt prin agentiile partenere de turism, 20% prin reteaua de agentii Tarom, 7-8% prin Tarom.ro si restul de circa 10% prin alte canale (inclusiv prin site-uri ca Paravion si Vola).

Liviu Constantin spera ca dupa lansarea noii platforme, procentul de vanzari online va ajunge de la 7-8% la ora actuala, la 40-60% la finalul anului. Companiile low-cost care opereaza in Romania vand in jur de 80% din bilete pe internet, in timp ce la celelalte companii de stat din strainatate procentul este de aproximativ jumatate, conform datelor oferite de managerul Tarom.

Platforma va fi de tip all-inclusive si va oferi servicii precum taxi, rent-a-car, rezervari de hoteluri, croaziere si city break, servicii VIP, locuri de parcare pe termen scurt si lung in zona aeroportului, facilitati la boardul avionului precum duty free.

Biletele vor mai ieftine decat in prezent. Vor sa aiba un comparator de preturi pentru concurenta si sa actualizeze tarifele de 2-3 zilnic

“Nu au multe companii ce vrem noi sa avem”, spune Constantin, adaugand ca in momentul lansarii platformei vor fi introduse si servicii unice in Europa pentru o companie aeriana. Managerul nu a oferit mai multe detalii din motive de confidentialitate.

Conducerea isi doreste ca platforma sa aiba inclusiv un sistem de analiza in timp real a concurentei, astfel incat preturile Tarom sa fie modificate in functie de competitie.

“Biletele vor fi mai ieftine decat in prezent, dar nu pot estima cu cat pentru ca depinde de sezon, de rute, de actiunile companiei, de destinatiile in care exista concurenta. Va fi ca la fotbal… unu la unu. Daca o companie va avea un pret de 200 de euro pe un segment, in 5 minute poti sa vii cu un pret mai mic. Toata lumea are perceptia ca Tarom este o companie foarte scumpa. Vom avea diferite campanii care sa starneasca curiozitatea. Vor fi modificari la tarife de 2-3 pe zi pe anumite destinatii, cu diferite ocazii precum Valentine’s Day, de sarbatori, de Revelion. Vrem sa ne aducem pasagarii inapoi”, mai spune Liviu Constantin.