Veniturile BitDefender au crescut in 2005 cu 400%, la nivel mondial, depasind 4 milioane dolari, iar pentru 2006 compania estimeaza venituri de peste 8 milioane euro doar in sectorul online, au anuntat, joi, intr-o conferinta de presa, reprezentantii companiei.

Dat fiind ca vanzarile prin internet au crescut cu 58%, BitDefender a deschis primul magazin online de produse software dedicat pietei romanesti. Magazinul virtual este realizat impreuna cu Dot Commerce si permite plata online, cu card bancar. "Prin noul magazin tintim o crestere cu 40% a vanzarilor generate de vizitatorii site-ului BitDefender.ro", a declarat, citata de Rompres, managerul diviziei online a companiei, Mihaela Paun.

Compania este in prezent distribuitor in peste 96 tari, numarul de utilizatori ai site-urilor BitDefender inregistrand cresteri de 340% in primele patru luni ale acestui an. Cea mai mare cota din vanzarile online ale companiei o detin Statele Unite ale Americi, cu 51%, iar cele mai mari venituri sunt aduse de Germana (33%), Spania (5%) si Australia (4%).

In Romania, comertul online se afla la inceput, existand circa 7,5 milioane carduri valabile si peste 4,5 milioane conexiuni pe internet pentru accesarea de plati online. BitDefender ofera 54 de solutii pentru satisfacerea nevoilor de securitate a mediului IT, oferind solutii antivirus unui numar de 41 milioane utilizatori in mai mult de 100 de tari.