“One”, varful de gama in materie de smartphone-uri al companiei HTC risca sa fie oprit de la comercializare in mai multe tari din cauza ca taiwanezii ar fi folosit pe flagship-ul lansat in luna februarie anumite componente care erau destinate exclusiv modelelor de varf ale Nokia, scrie Reuters.
Finlandezii au actionat deja in judecata grupul HTC castigand temporar procesul pe piata din Olanda, ceea ce confera Nokia dreptul de a suspenda vanzarile in aceasta regiune. Motivul, mai scrie Reuters, tine de utilizarea neautorizata a microfoanelor cu membrana dubla de pe dispozitiv, pe care Nokia ar fi denumit-o comercial “High Amplitude Audio Capture” (HAAC), in timp ce denumirea comerciala a aceluiasi chip disponibila pe modelul One de la HTC este “Dual Membrane HDR”.

“HTC nu are nicio licenta sau autorizatie de a comercializa acest tip de microfoane sau oricare alte tehnologii dezvoltate de noi”, au declarat oficialii Nokia.

Potrivit Nokia, componentele au fost create de catre STMicroelectronics NV, dar brevetul apartine companiei finlandeze.

Nu este prima data cand HTC se confrunta cu probleme care ii poate afecta serios veniturile, compania fiind nevoita sa intarzie comercializarea noului produs pe mai multe piete din cauza unor probleme de fabricatie.
HTC isi pune mari sperante in succesul de pe piata al noului telefon, despre care insasi compania spune ca este “cel mai frumos si complet smartphone pe care l-am creat pana acum”.

Dar cu atat de multe probleme pe cap, taiwanezii risca sa se adanceasca si mai mult in probleme, anul 2013 fiind unul definitoriu pentru parcursul companiei pe piata smartphone-urilor, acolo unde trebuie sa tina piept rivalilor de la Samsung, Apple sau Nokia.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri