„Ne propunem ca prin toate proiectele noastre sa realizam lucruri de valoare care sa conteze, iar, pe langa proiectele umanitare, intentionam sa investim in programe de dezvoltare durabila, sa ajutam persoane de valoare sau cu potential sa se dezvolte si sa evolueze, pentru a face performanta in toate domeniile. Vrem sa contribuim la dezvoltarea durabila a Romaniei ca tara competitiva, capabila sa-si respecte si sa-si incurajeze valorile, dar si sa si le pastreze, si suntem foarte increzatori ca vom reusi sa ne indeplinim toate obiectivele impreuna cu toti cei care vor dori sa ni se alature.”, a declarat Catalin Paunescu, managing director Star Storage si presedinte al fundatiei cu acelasi nume.

Printre principalele obiective ale Fundatiei Star Storage se numara dezvoltarea de proiecte si programe in domeniul sanatatii, educatiei, care sa contribuie la dezvoltarea comunitatii, societatii civile si culturii, initierea unor proiecte care au ca scop imbunatatirea conditiilor de viata ale romanilor, in special a copiilor, varstnicilor, tinerilor si familiilor care fac parte din comunitati defavorizate, derularea unor proiecte in vederea schimbarii mentalitatii cu privire la sustinerea, promovarea si dezvoltarea romanilor exceptionali si deschiderea de noi oportunitati pentru acestia precum si sustinerea campaniilor care au ca obiectiv stimularea solidaritatii si comunicarii intre generatii, stimularea voluntariatului si a spiritului comunitar in comunitatile in care se implica.

Fundatia Star Storage va prelua si va continua campaniile si programele de responsabilitate sociala initiate de compania specializata in solutii de stocare si aflate in derulare:

• Campania “Cursa vietii trebuie sa continue” – care are ca scop strangerea de fonduri pentru diagnosticarea corecta a leucemiei la copii si tineri, prin imbunatatirea conditiilor din laboratoarele de genetica moleculara de la Institutul Fundeni;

• Campania “Sangele este Viata” – campanie de dotare a Centrelor de Transfuzie Sanguina in directia colectarii si pastrarii in conditii optime a sangelui si promovarii necesitatii donarii de sange;

• Programul “Cred in Romania” – program de sustinere si promovare a romanilor de valoare, a elitelor, promovare a inteligentei romanesti prin sustinerea studentilor si a tinerilor cercetatori care au o idee si vor sa o puna in practica, promovarea spiritului antreprenorial si a oamenilor care au capacitatea de a face lucrurile sa se intample.

Citeste si:

Pe plan local sunt si alte companii mari din industria IT&C care s-au orientat catre a-si deschide fundatii, printre acestea numarandu-se Vodafone Romania, Orange Romania sau magazinul online eletctroIT - eMag.ro.

Orange Romania, cel mai mare operator telecom dupa numarul de abonati si clienti, detine Fundatia cu acelasi nume, pentru care se implica in realizarea proiectelor de filantropie in trei domenii:

• educatie - lupta impotriva analfabetismului si facilitarea accesului la educatie a persoanelor din categoriile defavorizate
• sanatate – sprijinirea persoanelor cu dizabilitati senzoriale (de vorbire, de auz si de vaz)
• dezvoltare sustenabila - proiecte de dezvoltare economica, sociala si a mediului

Operatorul de telefonie Vodafone, al doilea jucator de pe piata telecom, sustine ca scopul Fundatiei creata este de a ajuta oamenii din Romania pentru a avea vieti mai bune, sustinand comunitatile locale prin actiuni caritabile, ajutand in acest fel oamenii bolnavi, cu nevoi speciale, cei dezavantajati sau copiii.

Fundatia eMag a luat nastere in toamna anului trecut, ocazie cu care a premiat pe elevii castigatori ai olimpiadelor internationale de matematica, informatica si fizica din 2012. Aceasta sprijina in principal elevii si sistemul educational, prin programul “Hai la Olimpiada”.