Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a acordat, marti, societatii Orange Romania un aviz de retransmisie pentru programe de televiziune prin satelit, transmite Mediafax.
Orange Romania a cerut aprobarea de a retransmite prin satelit (DTH) un numar de 99 de televiziuni.

Orange Romania intentioneaza sa retransmita aceste televiziuni din localitatea Issy Les Moulineaux, Franta.

Membrii CNA au aprobat solicitarea Orange Romania cu unanimitate de voturi.

La sedinta CNA nu a fost prezent niciun reprezentant al Orange Romania pentru a sustine solicitarea.

Conform articolului 74 din Legea audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002, "(1) Retransmisia de servicii de programe de catre distribuitorii de servicii se va face numai pe baza avizului eliberat de Consiliu. (2) Pentru obtinerea avizului distribuitorii au obligatia de a comunica Consiliului structura ofertei de servicii de programe retransmise".

Dupa finalizarea procedurilor de eliberare a avizului solicitat, Orange Romania SA poate sa se lanseze efectiv pe piata de retransmisie de televiziune prin satelit, dominata in prezent de companiile RCS&RDS, Romtelecom si UPC Romania.

Orange Romania este cel mai mare operator local de telefonie mobila dupa numarul de clienti si cifra de afaceri. Compania Orange Romania este detinuta de grupul France Telecom.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri