Acoperind in primii ani generatiile tinere din marile centre urbane, Internetul se extinde treptat si spre generatiile mai varstnice sau catre persoanele locuind in orase mici sau mijlocii.

Folosind rezultatele SNA FOCUS si SATI, BRAT a realizat un profil detaliat al utilizatorilor de Internet, cu accent pe locul de unde acestia se conecteaza la Internet.

Desi ramine intens utilizat si de acasa - peste 80% dintre persoane utilizeaza Internetul de acasa, Internetul este din ce in ce mai utilizat si din afara casei. Daca in ceea ce priveste utilizarea Internetului de acasa, cresterea anuala este modesta si legata in special de extinderea retelelor de cablu ale marilor operatori telecom catre orasele mici, in ceea ce priveste cresterea folosirii Internetului din afara casei, aceasta este semnificativa si strans legata de utilizarea noilor tehnologii - Internet mobil, telefoane inteligente, tablete.

O comparatie a caracteristicilor socio-demografice si a preferintelor de consum ale persoanelor care utilizeaza Internetul doar de acasa versus cele care se conecteaza la Internet si din afara casei (birou, scoala, facultate etc) arata faptul ca persoanele care utilizeaza Internetul si din afara casei sunt mai tinere, mai active, cu locuri de munca mai calificate, de regula in functii de conducere.

In ceea ce priveste consumul media, persoanele care se conecteaza la Internet si din afara casei petrec mai putin timp la TV si la radio decit utilizatorii care se conecteaza la Internet doar de acasa. Doua treimi dintre utilizatorii de internet care nu se uita deloc la TV in timpul saptamanii folosesc internetul si din afara casei. Cei care folosesc Internetul si din afara casei au asimilat rapid noile tehnologii, folosesc in mod curent tablete,telefoane inteligente sau internetul mobil. Peste un milion de persoane acceseaza internetul de pe telefoane mobile, in timp ce peste un sfert de milion de persoane se conecteaza la internet din afara casei folosind tablete.

Peste trei sferturi dintre cei care fac zilnic operatiuni bancare online folosesc internetul si din afara casei. Internetul le ofera acestora, pe langa informatiile necesare pentru a decide asupra produselor si serviciilor pe care le achitioneaza, si modalitatea practica de a le achizitiona (e-commerce). Persoanele care folosesc Internetul din afara casei intentioneaza intr-o masura mai mare sa isi achizitioneze in urmatorul an o masina noua sau o locuinta.

Citeste si:

Analizand in detaliu volumul de trafic al siteurile relevante din categoriile stiri generale, economic financiar, locuri de munca, lifestyle
feminin, tabloid, familie copii, se observa o dublare a traficului in zilele lucratoare fata de sfarsitul de saptamana. Aceasta dovedeste ca volumul consumului de internet din afara casei este semnificativ si influenteaza volumul de trafic consumat global la nivelul intregului studiu.

In concluzie, exista o diferenta intre persoanele care utilizeaza Internetul de acasa fata de cele care il utilizeaza din afara casei, atit sub aspectul volumului de trafic consumat cit si al profilului socio-demografic si de consum. Astfel, atat in cercetarea de media, cat si in planificarea media, in crearea de grupuri tinta adecvate, cele 2 grupuri de utilizatori trebuie tratate individual.

Analiza a fost realizata pe baza livrarii SNA FOCUS corespunzatoare perioadei de masurare ianuarie 2012 - februarie 2013 si din rezultatele de trafic si audienta ale SATI, din cea mai recenta livrare - decembrie 2012-februarie 2013.

BRAT este o asociatie constituita in scopul masurarii si verificarii independente si obiective a performantei produselor media. In cei 15 ani de existenta BRAT a devenit recunoscut ca reperul pietei de publicitate pentru presa scrisa si mediul online in ceea ce priveste rezultatele de audienta, tirajul publicatiilor sau traficul siteurilor web. BRAT are peste 200 de membri, agentii de publicitate, clienti de publicitate, editori de presa scrisa si online, regii.

Studiul National de Audienta - SNA FOCUS este un sistem de cercetare media care ofera beneficiarilor rezultate de audienta si profile socio-demografice al publicatiilor tiparite apartinand membrilor BRAT si rezultate despre consumul de produse si servicii (inclusiv marcile consumate), consumul media (presa scrisa, internet, tv, radio, cinema, panotaj, altele), petrecerea
timpului liber si stil de viata. Universul studiului cuprinde toate persoanele ce traiesc in mediul urban din Romania, cu varsta intre 14 si 74 de ani, in locuinte private si cunosc suficient de bine limba romana. BRAT a lansat acest serviciu incepand cu anul 2001 prin masurarea audientelor si profilelor publicatiilor tiparite si a fost a fost completat din 2005 cu partea de consum de bunuri si servicii (FOCUS).

BRAT organizeaza SATI (Studiul de Audienta si Trafic Internet) incepind din 2007. Acest sistem ofera date despre traficul, audienta si profilele socio-demografice ale siteurilor membrilor BRAT. SATI (Studiul de Audienta si Trafic Internet) se adreseaza tuturor siteurilor care functioneaza pe piata de publicitate din Romania, indiferent de continutul sau specificul lor.