Operatorii care asigura servicii de roaming in retele publice de comunicatii mobile in UE sunt obligati sa aplice, de la 1 iulie, noi tarife maxime, mai mici decat cele actuale, potrivit ANCOM.
Astfel, pentru un apel efectuat in roaming nu se va percepe un tarif mai mare de 0,24 euro/minut (fara TVA), iar pentru primirea unui apel abonatii nu vor plati mai mult de 0,07 euro/minut (fara TVA), scrie Mediafax.

Tariful pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) in roaming nu va depasi valoarea de 0,08 euro (fara TVA), in timp ce primirea unui SMS este gratuita.

Totodata, tariful pentru utilizarea serviciilor de date (inclusiv accesul la internet) este de 0,45 euro/MB (fara TVA).

Noile tarife sunt conforme cu prevederile Regulamentului 531/2012 al Parlamentului European si al Consiliului privind roaming-ul in retelele publice de comunicatii mobile in interiorul Uniunii.

"Aplicarea noilor tarife se face automat si in mod gratuit pentru utilizatorii care au activat serviciul roaming si utilizeaza planurile tarifare de baza, adica cele carora li se aplica Eurotarifele pentru servicii de voce, SMS si date, neimplicand incheierea unui abonament suplimentar sau alte costuri, aceste planuri tarifare putand fi combinate cu oricare alte planuri tarifare disponibile la operatori.

Aceste tarife maximale constituie plafonul pe care furnizorii sunt obligati sa il respecte, dar ei pot in acelasi timp sa puna la dispozitia clientilor proprii si alte oferte. Furnizorii au mai multe oferte comerciale referitoare la serviciul de roaming, cu preturi diferite, si exista adesea oferte speciale pentru perioadele de vacanta. Din acest motiv, este recomandat ca utilizatorii sa analizeze oferta furnizorului propriu inainte de a pleca in calatorie, pentru a alege planul tarifar care se potriveste cel mai bine nevoilor sale", se arata intr-un comunicat al ANCOM.

De la 1 iulie 2012, data intrarii in vigoare a Regulamentului 531/2012, utilizatorii care folosesc serviciile de telefonie mobila si internet mobil in roaming beneficiaza de mai multe avantaje.

Astfel, pentru a evita socul facturilor mari rezultate din utilizarea serviciilor de date, persoanele care calatoresc in afara granitelor UE primesc si avertizari prin intermediul unor mesaje-text, email-uri sau ferestre pop-up in cazul in care costul datelor descarcate se apropie sau depaseste pragul prestabilit de 50 euro sau un alt prag ales in prealabil.

De asemenea, la intrarea pe teritoriul unui stat membru UE, utilizatorul va primi informatii (de regula, printr-un SMS) cu privire la tarifele aplicabile, atat pentru serviciul de voce, cat si pentru serviciile de date.

CE a obligat operatorii, in ultimii ani, sa scada tarifele la roaming, in mai multe etape.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri