Concret, UPC Romania a solicitat CNA eliberarea unui aviz de retransmisie pentru o retea de comunicatii electronice IPTV (Internet Protocol Television). In acest sens, UPC detine un certificat de la Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) din data de 30 ianuarie 2013, potrivit documentelor depuse la CNA.

UPC vrea sa asigure retransmisia in Romania, prin intermediul IPTV, a unui numar de 200 de televiziuni, dintre care 20 sunt High Definition (HD) si doua sunt 3D (High TV 3D si Penthouse 3D).

Intre televiziunile pe care UPC vrea sa le retransmita prin intermediul retelei sale IPTV se numara cele operate de Pro TV S.A., ele operate de Societatea Romana de Televiziune (inclusiv TVR HD), televiziuni ale Antena TV Group, dar si alte televiziuni romanesti, precum B1 TV, Favorit TV, Kanal D, Kiss TV, Look TV, Money Channel, Neptun TV, Prima TV, Realitatea TV, Romania TV, Travel Mix, Trinitas TV si UTV.

Alaturi de acestea, in grila de IPTV a UPC Romania se vor afla televiziuni din portofoliul Discovery Networks (Discovery, Discovery HD Showcase, TLC, ID Investigation Discovery, Animal Planet HD), posturi din portofoliul Chello Central Europe (intre care MGM, TV Paprika si Minimax), National Geographic, National Geographic HD, National Geographic Wild, National Geographic Wild HD, posturi din portofoliul Turner (intre care Cartoon Network si CNN), posturi din portofoliul Universal Networks (intre care Diva Universal si E!), Euronews, Eurosport, Deutsche Welle, FilmBox, France 24, Russia Today TV, AXN, AXN Crime, AXN Sci-Fi, Bloomberg, CBS Reality, DaVinci Learning, History Channel, History Channel HD, Mezzo, BBC Entertainment, Pro7, M6, TV 1000, Viasat Explorer, Viasat History, Viasat History HD etc.

Citeste si:

De asemenea, UPC va oferi mai multe tipuri de pachete de televiziuni: HBO MaxPak (Cinemax, Cinemax 2, HBO, HBO HD, HBO Comedy), Passion (care va cuprinde televiziuni precum Hustler TV, Penthouse 3D, Playboy TV), Premium HD (va cuprinde televiziuni Eurosport HD, Eurosport 2 HD si Fashion TV HD), Panonia (va cuprinde televiziuni precum Cool TV, Doku Klub, Erdely TV, Duna TV etc.), Bollywood (Bollywood TV, Bollywood Clasic), FilmBox (FilmBox Extra, Film Box Family si Film Box HD), Etnice (Kanal D Turcia, ZDF etc.).

Conform documentelor depuse la CNA, numarul estimat de abonati la reteaua IPTV a UPC Romania este de 10.000.
CNA a aprobat, pe 20 iunie 2013, solicitarea UPC Romania, insa compania nu a facut inca un anunt cu privire la planurile sale in televiziunea IPTV.

Potrivit articolului 74 din Legea audiovizualului, retransmisia de servicii de programe de catre distribuitorii de servicii se va face numai pe baza avizului eliberat de Consiliul National al Audiovizualului.

UPC Romania este una dintre cele mai mari companii de telecomunicatii de pe piata locala. Compania ofera servicii de televiziune (digitala, prin satelit si analogica), internet in banda larga si telefonie in aproximativ 200 de orase. UPC Romania este afiliata la Liberty Global, Inc.