Apple va trimite echipe de audit la trei fabrici din China ale companiei Pegatron, unul dinte cei mai mari furnizori ai grupului american, acuzat de catre organizatia non-profit China Labor Watch ca incalca numeroase reglementari si standarde in domeniul muncii, oferind angajatilor conditii extrem de proaste.
Una dintre principalele nemultumiri semnalate de China Labor Watch se refera la salariile mici acordate de Pegatron, care determina angajatii sa lucreze in exces peste program, potrivit Mediafax care citeaza CNN Money.
Organizatia estimeaza ca angajatii de la trei fabrici importante ale Pegatron lucreaza in medie 66-69 ore pe saptamana. Apple impune in regulamentul pentru furnizori o saptamana de lucru de maximum 60 de ore, cu exceptia aparitiei unor circumstante exceptionale.
Raportul descrie de asemenea situatii de abuz din partea managementului, probleme legate de sanatate si siguranta muncii, poluare si angajarea minorilor care nu au implinit varsta minima pentru a intra in campul muncii.
Reprezentantii Apple in China au afimat ca producatorul iPhone si iPad va verifica imediat situatia de la fabricile mentionate in raport.
"Acest raport cuprinde acuzatii noi, pe care le vom investiga imediat. Daca auditurile noastre vor releva ca muncitorii au fost platiti prea putin sau nu au fost platiti in concodranta cu orele lucrate, vom cere Pegatron sa le ramburseze sumele", a afirmat un purtator de cuvant al Apple la Beijing.
Compania americana a precizat ca a efectuat, din 2007, un numar de 15 audituri complete la mai multe fabrici Pegatron.
China Labour Watch sustine ca Apple a crescut comenzile catre Pegatron de la inceputul acestui an, compania chineza fiind responsabila de productia variantei mai ieftine a iPhone despre care se zvoneste ca va fi lansata in urmatoarele luni.
Foxconn, cel mai mare furnizor chinez al Apple, a fost subiectul mai multor scandaluri in ultimii ani privind conditiile dificile de munca din fabrici. O serie de sinucideri care au avut loc in 2010 la fabricile Foxconn din China au atras atentia media asupra programului de lucru prea lung, conditiilor proaste de cazare a angajatilor si problemelor de protectia muncii. Compania taiwaneza a fost nevoita sa implementeze mai multe masuri in sprijinul angajatilor, cea mai importanta dintre acestea fiind cresterea salariilor.
In ianuarie 2012, Apple si organizatia independenta Fair Labor Association au derulat inspectii la fabricile Foxconn.