Net2Phone pretinde ca Skype incalca patentul sau cu nr. 6.108.704. Pantentul Voice over Internet Protocol (VoIP) a fost inscris de Net2Phone in august 2000.
Procesul Net2Phone vine in contextul in care industria VoIP inregistreaza o infuzie de noi intrati pe piata, de la companii mari la firme nou infiintate si furnizori traditionali de servicii Internet.

Net2Phone sustine ca Skype, o subsidiara a eBay, a incalcat patentul "point-to-point Internet Protocol". Patentul acopera schimbul de adrese IP intre unitatile de procesare pentru a stabili o comunicatie directa intre dispozitive via Internet.

Skype utilizeaza o tehnologie peer-to-peer pentru a opera serviciul sau VoIP, in timp ce companii precum Vonage si AT&T utilizeaza un sistem care este gestionat central pentru transferul de apeluri catre retelele traditionale de telefonie.