„Piata romaneasca de IT este <<inghetata>> de ceva vreme, mai ales, daca vorbesti cu marii jucatori. Totusi, anul acesta, opinia generala este ca lucrurile s-au miscat mai bine in prima jumatate a anului si exista sperante de si mai bine pentru a doua jumatate. La ora actuala, exista proiecte mai multe si mai lichide. Cu siguranta, IT-ul este cel mai sigur pariu al economiei romanesti, in care avem, deocamdata, atuuri fata de alti jucatori din regiune. De altfel, la nivel regionala, Ucraina poate fi un competitor serios pentru Romania pentru piata de acolo se misca destul de bine si au avantajul ca sunt mai ieftini si mai multi”, explica Hossu.

Pe langa Universum Events, Cristian Hossu a mai fost cofondator al companiei Catalyst Solutions – organizatorul Angajatori de TOP si Brainspotting, una dintre cele mai vechi agentii de recrutare in domeniul IT din Romania.

El a adaugat ca Romania are mari sanse sa devina un centru de IT la nivel regional, dupa ce in ultimii ani mai multe companii multinationale si-au deschis centre de suport IT, care deservesc cel putin regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa) si tot mai multe companii evalueaza aceasta optiune.

Printre companiile care au astfel de centre de servicii in Romania se numara GeBOC (companie parte a HP), Microsoft sau Oracle.

Trebuie sa avem o viziune pe termen lung in privinta educatiei in domeniul tehnologiei

„Mai mult, sunt cativa jucatori globali importanti, care au inaugurat centre de cercetare si dezvoltare (n.red. Intel, Amazon, HP sau Infineon Technologies) in tara noastra, iar produsele muncii lor se vad in proiecte mari, care se bucura de vizibilitate la nivel global. La ora actuala, Romania are cativa jucatori locali importanti, care se extind agresiv in regiune si chiar global. Apoi, exportam anual, punctual, pe diverse proiecte, sute de specialisti IT, care lucreaza fizic de la birourile clientilor din intreaga lume. De asemenea, din calculele noastre rezulta ca sunt deja cateva sute de companii mici si mijlocii din industria digitala si de IT, care sub umbrela <<anonimatului>> lucreaza intens proiecte de dezvoltare software, web si mobile pentru clienti din <<afara>>, spune Hossu.

Pentru ca Romania sa devina un centru IT la nivel regional, tara noastra are nevoie de promovarea povestilor si a modelelor de business de succes, de atomizarea pietei, prin aparitia mai multor furnizori de solutii digitale si IT (pe diferite nise), dar si de cresterea sprijinului oferit de stat printr-un regim fiscal special ori a clusterelor IT in marile orase, explica antreprenorul

Citeste si:

„Dar, poate, mai presus de toate, avem nevoie de o viziune pe termen lung privind educarea fortei de munca, care sa fie in ton cu schimbarile rapide din tehnologie. Romania a avut, istoric vorbind, un start foarte bun in IT, dar acest avantaj se poate estompa in cinci, zece ani daca sistemic nu se introduc niste schimbari majore de directie. De exemplu, in Marea Britanie sau in tarile nordice, se lucreaza la introducerea programarii ca materie de studiu inca din ciclul primar. In acelasi timp, sa nu uitam ca la nivel global suntem in momentul in care China <<livreaza>> aproximativ 500.000 de absolventi de studii tehnice IT pe an, iar Romania undeva la 3.000. E destul de simplu de facut calculul ce va insemna decalajul asta in cativa ani”, explica Cristian Hossu.

Pe de alta parte, un rol important in sustinerea producatorilor locali de IT l-ar putea avea proiectele in infrastructura IT din administratia statului.

„Acestea vor asigura finantarea mai multor furnizori locali, care nu ar mai trebui sa fuga in <<afara>> pentru proiecte si vom ajuta la crearea unei culturi in societate, in general, conform careia, tehnologia ne face tuturor viata mai usoara. Cred ca Romania poate sa joace o carte foarte importanta in domeniul IT, este asul din maneca noastra, dar e momentul sa ne trezim si sa adoptam tehnologia pe scara larga”, mai spune Cristian Hossu.

Cristian Hossu are 33 de ani si este managing partner al agentiei de organizare evenimente Universum Events, pe care a infiintat-o in anul 2010 alaturi de alti 3 asociati. Inainte de Universum, Hossu a pus bazele Catalyst Solutions – organizatorul Angajatori de TOP si compania care gestioneaza al treilea portal de recrutare in Romania, www.hipo.ro. Acum trei ani a fost incorporata in grup si Brainspotting, una dintre cele mai vechi agentii de recrutare IT din Romania.

Internet & Mobile World 2013 se va desfasura in perioada 9-10 octombrie la Romexpo Bucuresti. La aceasta a doua editie sunt asteptati 5.000 de vizitatori si si-au anuntat deja participarea peste 100 de speakeri din care 25 internationali si 130 de companii furnizoare de solutii din domeniile digital, mobile si software. Evenimentul Business Software, Marketing Technologies si Mobile & Apps.