Samsung Electronics a raportat profit record pentru trimestrul al treilea, in urcare cu 25%, la 7,6 miliarde de dolari, datorita cresterii vanzarilor de smartphone-uri Galaxy si cipuri de memorie, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax.

Profitul net dupa plata intereselor minoritare a fost usor peste estimarile pietei.

Vanzarile de smartphone-uri ieftine pe pietele emergente, in principal China, America Latina si Europa de Est, au acoperit efectul scaderii cererii pentru modelele scumpe si al marjelor de profit mai reduse inregistrate in zona televizoarelor.

Totodata, preturile cipurilor de memorie au crescut in luna septembrie in urma scaderii ofertei din piata dupa un incendiu la o fabrica din China a producatorului SK Hynix.

Actiunile Samsung au scazut vineri la Seul cu 0,4% si inregistreaza un declin de 5,3% de la inceputul anului.
Veniturile companiei sud-coreene au crescut cu 13% in trimestrul al treilea fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, la 55,6 miliarde de dolari.

Divizia de dispozitive mobile a generat doua treimi din profitul operational al companiei, cel mai mare producator de smartphone-uri la nivel mondial dupa vanzari.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri