Romania va beneficia de doua retele nationale de radio digital terestru (T-DAB) si opt retele nationale de televiziune digitala terestra (DVB-T), in cadrul planului de radiodifuziune digitala stabilit la Geneva, cu ocazia \"Conferintei Regionale pentru Radiocomunicatii (RRC-06)\", in perioada 15 mai - 16 iunie 2006.
Acordul Geneva 2006 a fost semnat pentru Romania de catre Secretarul de Stat Florin Bejan din cadrul Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, presedintele delegatiei romane la aceasta conferinta.

"Putem spune ca deja a inceput numaratoarea inversa pentru procesul de tranzitie de la analogic la digital si ca in urmatorii ani Romania va pasi spre era digitalizarii sectorului de broadcasting. Acesti pasi au avut loc mult mai devreme prin implementarea unui proiect pilot de televiziune digitala, deci putem spune ca nu vom fi pionieri in acest domeniu. Profesionalismul delegatiei Romaniei in procesul de negociere a dus la rezultate benefice tarii noastre. Avand in vedere aceste realizari, nu mai avem decat sa trecem printr-un proces de tranzitie si sa aplicam o strategie de dezvoltare a acestei tehnologii la scara nationala," a declarat Secretarul de Stat Florin Bejan.

"Sfarsitul conferintei marcheaza practic tranzitia de la televizunea analogica la cea digitala, proces care, conform cerintelor Uniunii Europene, trebuie sa se finalizeze pana in 2012", a spus Catalin Marinescu, presedinte IGCTI, vicepresedintele delegatiei.

Televiziunea digitala va inlocui, treptat, televiziunea analogica, deoarece ambele functioneaza in aceleasi benzi de frecvente si, prin urmare, nu pot coexista la parametri de calitate optima.

Pana in 2012, cele opt retele nationale digitale de televiziune va trebui sa inlocuiasca cele trei retele nationale analogice de televiziune, existente in acest moment si cele peste 300 de statii locale licentiate. IGCTI va trebui sa pregateasca un plan de migrare de la televiziunea analogica la cea digitala, astfel incat sa putem respecta termenul dat de UE.

In ceea ce priveste radioul, cele doua retele nationale digitale se adauga celor patru retele nationale analogice si celor doua retele digitale de T-DAB in banda L (1.452-1.479,5 MHz).

Pentru unele zone, Romania a obtinut pentru televiziunea digitala chiar si a zecea acoperire cu caracter regional.

RRC-06 a avut drept scop elaborarea planului pentru televiziunea digitala, plan ce cuprinde spectrul de frecvente 174-230 MHz si 470-862 MHz.

Peste 1.000 de delegati din 104 tari din Europa, Africa, Orientul Mijlociu si Iran au semnat Acordul Geneva 2006, ce cuprinde procedura de coordonare a frecventelor intre tarile semnatare. Noul Acord si planul asociat inlocuiesc Acordul Stockholm 1961 si planul pentru televiziunea analogica, pentru Europa, si Acordul Geneva 1989 pentru tarile din Africa.

Serviciile de televiziune digitala terestra ofera numeroase avantaje fata de televiziunea analogica: o gama mai larga de optiuni ale utilizatorului, calitate superioara a transmisiei audio si video, rate de transmisie mai mari ale datelor, eficienta mare de utilizare a spectrului - mai multe programe in aceeasi banda a canalului, precum si consistenta fluxurilor de date pe distante lungi.

Flexibilitatea inerenta a serviciilor digitale de televiziune terestra ofera posibilitatea receptiei mobile a semnalului de televiziune, Internet si serviciilor multimedia, facand ca aceste informatii si servicii sa fie utilizabile oricand si oriunde. Se deschide, astfel, o poarta noilor tehnologii precum DVB-H (televiziune digitala portabila - handheld) si HDTV (televiziune de inalta definitie). In acelasi timp, prin avantajul utilizarii eficiente a spectrului, se creeaza posibilitati mai mari de alocare a benzilor pentru serviciile mobile, fixe si de radionavigatie.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri