“Tinerele generatii sunt extrem de pasionate de acest sport, iar numarul celor care participa la competitiile internationale a crescut semnificativ in ultimii ani. Acest lucru, dar si ambitiile noastre ne-au intensificat in ultimii ani dorinta de a ne acredita, iar in prezent suntem la un pas de a o face”, sustine Won Suk Oh, secretar general IeSF.
Reprezentantii Federatiei Internatioanale de Sport Electronic se asteapta la o decizie favorabila in primavara anului viitor
“Nimeni nu a incercat pana acum sa faca din sportul electronic o disciplina in marile competitii sportive. Primele negocieri cu Sport Accord au inceput inca din 2009. Suntem la un pas de a ne acredita, iar acest lucru se va stabili in luna aprilie a anului viitor. Am depus actele necesare in vara acestui an. Dupa acreditarea la Sport Accord vom negocia organizarea marilor competitii internationale, printre care Nepal (2014), Coreea, Azerbaidjan, Congo, Liban, Singapore (2015), Brazilia, Sri Lanka (2016), Taiwan, Polonia Spania sau Turkmenistan (2017)”, a subliniat coreanul Suk Oh.
Acesta a precizat ca deja competitiile de eSports au fost incluse ca discipline la evenimentul sportiv care va avea loc in Asgabat, capitala Turkmenistanului, in 2017.
La randul sau, Silviu Stroie (foto) – proprietar al site-ului ComputerGames.ro si presedinte al PGL (Professional Gamers League), totodata omul care a facut posibila desfasurarea evenimentelor in Romania a declarat pentru wall-street.ro ca isi doreste ca pana in 2015 sportul electronic sa devina parte integrata in competitiile sportive, iar acest lucru ii va ajuta cu siguranta pe jucatorii romani.
“Pentru jucatorii romani aceasta schimbare, aceea ca sportul electronic sa fie inclus ca si competitie sportiva la turneele importante, le va conferi posibilitatea de a castiga mult mai multi bani. La ora actuala sunt foarte putini jucatori romani care castiga din acest sport – dar exista posibilitatea ca peste 50 de jucatori romani profesionisti sa se legitimeze mai usor la un club si sa obtina lunar venituri din pasiunea pe care o au. In strainatate acest lucru deja se intampla, unde comunitatea gamerilor este altfel inteleasa”, a precizat Stroie, intr-o scurta discutie cu wall-street.ro.

Romania devine un punct fierbinte pe harta globala a gaming-ului

In ultimii ani, Romania a devenit un punct fierbinte pe harta globala a gaming-ului, anul 2013 fiind primul cand tara noastra a gazduit doua evenimente importante: DreamHack Bucuresti (in luna septembrie) si Campionatul Mondial de Sport Electronic (ce s-a desfasurat weekend-ul trecut la Sala Polivalenta), locul unde peste 250 de jucatori profesionisti au luat parte la unul dintre cele mai importante evenimente dedicate sportului electronic din intreaga lume.
“Costurile pentru punerea in scena a celor doua evenimente se aprope de un milion de dolari – ceea ce presupune atat costul reprezentat de transportul si cazarea jucatorilor (in cazul Campionatului Mondial de Sport Electronic) cat si premiile pentru cele doua competitii ce au avut loc in aceasta toamna la Bucuresti. Au fost depasite estimarile initiale, am avut multe cheltuieli neprevazute, nu ne-am incadrat in bugetul initial – au existat cateva schimbari pe parcurs, adaugiri, modificari de ultim moment”, spune organizatorul evenimentului
2014 promite doua evenimente mari in Romania
Nici bine nu s-au incheiat cele doua evenimente sportive importante desfasurate in Bucuresti ca organizatorii deja se gandesc la ce va urma in 2014, momentul cand tara noastra se pregateste pentru sustinerea a inca doua evenimente de amploare.
“Din primavara anului viitor vom organiza evenimentul DreamHack de debut, undeva in luna aprilie, pentru ca in toamna lui 2014 sa organizam Campionatul European de Sport Electronic, locul unde vor fi asteptate zeci de echipe si sute de jucatori profesionisti de pe intregul continent”, a precizat Stroie.
CEO-ul ComputerGames.ro a precizat ca cele doua evenimente programate pentru anul viitor ar putea necesita investitii de 750.000 de dolari.

Sportul electronic, pe arenele sportive: “Din 2015 devine posibil in proportie de 80%”

Silviu Stroie, organizatorul evenimentelor dedicate pasionatilor de sport electronic, si-a propus ca in urmatorii ani sa mute competitiile de gaming pe arenele de fotbal din tara, iar visul sau este de a organiza in urmatorii cinci ani un astfel de turneu pe Arena Nationala.
“Cu sprijinul autoritatilor si dupa 12 ani de experienta in organizarea de evenimente sportive ne propunem sa ducem acest eveniment la o noua dimensiune. Planul nostru este ca in urmatorii trei ani este sa umplem un stadion. Am incercat sa contactam autoritati din marile orase ale tarii si cautam in special locatii care sa aiba acces la un aeroport international. Posibilitati exista in acest moment la Cluj si Iasi”, spune Stroie, care a precizat ca din 2015 sunt sanse foarte mari ca astfel de evenimente sa fie mutate intr-o sala a sporturilor sau pe o arena de fotbal.
Silviu Stroie merge mai departe si spune ca isi doreste ca in cel mult cinci ani de acum incolo competitiile sportive de gaming desfasurate in Romania sa se poata desfasura chiar si pe Arena Nationala, un stadion cu o capacitate de peste 50.000 de locuri.

Silviu Stroie, numit vicepresedinte al IeSF

Silviu Stroie a fost votat vicepresedintele al IeSF, dupa ce pana acum a detinut functia de membru in boardul de conducere al IeSF. Potrivit acestuia de acum va avea atributii mai importante in cadrul Federatiei si va gestiona relatia cu tarile organizatoare de competitii de eSports si cu dezvoltatorii de jocuri.
“De acum voi avea atributii mult mai mari. Practic la orice intalnire va trebui sa fim trei persoane care vom conduce discutiile: discutii cu producatorii de jocuri, precum si crearea de evenimente sau stabilirea relatiilor cu tarile organizatoare de evenimente sportive”, a precizat seful ComputerGames.ro.
El a precizat de asemenea ca interesul televiziunilor si al sponsorilor pentru aceste evenimente a crescut enorm in ultimii trei ani, astfel ca in prezent primesc solicitari din partea marilor trusturi si companii pentru preluarea drepturilor de televizare a evenimenteleor sportului electronic.
“Vorbim despre televiziuni cu profil sportiv si care se adreseaza in special tinerilor. Interesul este enorm fata de ce era in urma cu trei ani”, a incheiat acesta.
Din cadrul Federatiei Internationale de Sport Electronic (IeSF) fac parte in prezent 51 de state, printre care si Romania, o fata a carei comunitate de “gameri” se ridica la petre 3 milioane, dintre care peste jumatate de milion sunt cei considerati “hardcore gamers”, cei care petrec in fata calculatorului peste trei ore pentru a se juca.