Actrita Jane Seymour, cunoscuta publicului roman din serialul american "Dr. Quinn", soseste, miercuri, in Romania, unde va juca in comedia romantica "Love by Design", regizata de Michael Damian, conform Mediafax.

Filmarile pentru acest lungmetraj vor avea loc in Sighisoara, Bucuresti si New York.

Jane Seymour va intra pe platoul de filmare joi, iar scenele in care apare vor fi turnate integral in Capitala.

Detinatoare a unui Glob de Aur, care a stralucit langa Roger Moore, ca "Bond Girl", in "Pe cine nu lasi sa moara/ Live and Let Die" (1973), Jane Seymour va interpreta in "Love by Design" rolul unui redactor-sef al unei reviste de moda din Manhattan (New York), Vivien Thompson. Exigenta Vivien Thompson ii distruge sperantele, cariera si viata amoroasa talentatei Danielle Luca, interpretata de Giulia Nahmany. Danielle este nevoita sa-si abandoneze planurile si se intoarce in satul natal din Romania, unde il cunoaste pe Adrian Edwards, interpretat de David Oakes, cunoscut pentru rolurile din serialul "Familia Borgia/ The Borgias" si "The White Queen". Pentru Danielle, o noua aventura este pe cale sa inceapa.

Din distributia filmului face parte si Olivia Hallinan, cunoscuta in Marea Britanie din serialul BBC "Zbor peste inimi/ Lark Rise to Candleford".

"Love by Design" il are ca regizor pe Michael Damian, cunoscut publicului roman pentru rolul din serialul "Tanar si nelinistit".
Scenariul este semnat de Michael Damian, impreuna cu Alexandru Adrian Marinica.

Imaginea va fi semnata de Viorel Sergovici si Lulu de Hillerin, scenografia ii apartine lui Mihai Dorobantu, impreuna cu Andreea de Hillerin, producatori fiind Viorel Sergovici , Stefan Hillerin si Janeen Damian. Luungmetrajul este o productie Solar Indie Junction si Gold Line Production International.

Filmul va fi lansat pe plan mondial in 2014.

Jane Seymour s-a nascut pe 15 februarie 1951, in Hayes, Middlesex, Anglia. In 1973, devine fata Bond in filmul "Pe cine nu lasi sa moara", unde joaca alaturi de Roger Moore, apoi este distribuita in serialul "The Odine Line" (1973) si, in acelasi an, apare in seria "Frankenstein: The True Story". In 1982, castiga un Glob de Aur pentru interpretarea din miniseria de televiziune "La est de Eden", iar in 1988 este recompensata cu premiul Emmy pentru rolul din "Onassis: The Richest man in the World". In acelasi an, aceasta este nominalizata la premiul Emmy pentru rolul Natalie Henty din "War and Remembrance".

Intre 1993 si 2001 va juca in serialul de succes "Dr.Quinn", unde interpreteaza o femeie-doctor din secolul al XIX-lea, alaturi de actorul Joe Lando, fiind nominalizata la premiile Emmy si Globurile de Aur. In 1996, castiga Globul de Aur pentru cea mai buna actrita intr-un serial de televiziune cu rolul din "Dr. Quinn".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »



Setari Cookie-uri