Style Jukebox, o aplicatie o aplicatie freemium care permite ascultarea muzicii de oriunde si pe orice dispozitiv, are la doar un an de la lansare peste 80.000 de utilizatori activi la nivel mondial, insa doar 5% sunt din Romania in timp ce aproape o treime sunt din SUA, a declarat pentru wall-street.ro, Ionut Antiu, cofondator al serviciului muzical.

Utilizatorii Style Jukebox sunt din SUA (28%), urmati de Spania, Brazilia, Regatul Unit, Mexic si Olanda (impreuna, 27%).

„In aceste zone, piata este deja obisnuita cu servicii de tip cloud, iar utilizatorii sunt in cautare de aplicatii care sa le ofere spatii de stocare a colectiei muzicale. Principala categorie de varsta a utilizatorilor este de 25-34 de ani, iar acestia acceseaza aplicatia de 2-3 ori pe saptamana. Detin o colectie muzicala si cauta o solutie care sa le permita accesarea acesteia in orice moment, din orice colt al lumii si de pe orice dispozitiv”, explica Antiu.

Aplicatia a fost dezvoltata de Ionut Antiu, Radu Prescura si Gabor Gabriel si a fost lansata in toamna anului trecut.

“Style Jukebox nu are concurenta locala, ci mai degraba una internationala, dintre care cele mai celebre servicii sunt iTunes sau Google Music. In timp ce iTunes suporta doar melodiile achizitionate din iTunes Store, Jukebox ofera un spatiu personal de muzica in cloud in care se vor incarca automat toate melodiile unui utilizator, fara sa compromita formatul sau calitatea melodiei”, afirma in toamna anului trecut Ionut Antiu pentru wall-street.ro.

Peste 80.000 de utilizatori

In prezent aplicatia este disponibila pe platformele Windows, iOS, Android si Windows Phone si are peste 80.000 de utilizatori activi in toata lumea, aplicatia fiind descarcata de peste 250.000 de ori (pe desktop si dispozitive mobile).

Serviciul a inceput sa genereze venituri din luna septembrie a acestui an prin doua modalitari conturile premium si reclame pe Android si Windows Phone.

Practic Style Jukebox este gratuit in limita a 1.000 de melodii incarcate in cloud. In acest caz, utilizatorii pot folosi serviciul nelimitat pe maximum doua dispozitive.

Pe de alta parte, contul Premium costa 3 dolari pe luna sau 25 de dolari pe an si 20.000 de melodii spatiu, suport pentru fisiere de inalta calitate, posibilitatea de utilizarea a serviciului pentru pana la 10 dispozitive per cont cont. De asemenea, in acest caz, nu sunt integrate reclame.

In noiembrie anul acesa, serviciul a ajuns la un milion de melodii unice incarcate in cloud, cu o medie de incarcare de 20.000 de melodii noi in fiecare zi.

Vor sa aiba contracte cu operatori telecom din mai multe tari

Pentru anul viitor, cei trei cofondatori si-au propus sa introduca aplicatii pentru calculatoarele Apple (Mac), tablete si web si sa incheie parteneriate cu operatori telecom din mai multe tari.

In urma cu o luna Style Jukebox am incheiat un parteneriat cu Vivacom, unul din principalii furnizori de servicii de telecomunicatii din Bulgaria, devenind aplicatia de muzica oficiala pentru clientii companiei.

Primul an de contract are ca obiectiv major cresterea numarului de utilizatori, atat ai celor care folosesc serviciul gratuit cat si cel care il platesc.

“Estimam ca demararea proiectului cu partenerul din Bulgaria ne va aduce minim 20,000 de utilizatori noi, pana la finele anului 2014. Deocamdata, nu a fost o prioritate pentru noi incheierea unui astfel de parteneriat si in Romania, deoarece utilizatorii romani reprezinta, cel putin deocamdata, sub 5% din totalul utilizatorilor nostri. Parteneriatul cu operatorul bulgar este un proiect-pilot, important pentru noi prin prisma faptului ca ne poate deschide drumul spre alte parteneriate cu operatori internationali cu model asemanator de business”, afirma cofondatorul Style Jukebox.

El adauga ca piata romaneasca este in dezvoltare in ceea ce priveste serviciile bazate pe cloud si ca exista potential de popularizare a acestora.

“Solutiile freemium nu mai sunt o noutate, iar marele avantaj al acestora este ca, lasand la o parte restrictiile, iti permit utilizarea gratuita a unei aplicatii”, mai spune Ionut Antiu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri